Frontiera Curtici a defilat la turneul zonal al campionatului județean de fotbal în sală găzduit în week-end, chiar de vameși. Echipa lui Flavius Moisă a învins în semifinale echipa a doua a Cermeiului, iar în finală au făcut scor cu Zăbrani II, scor 8-0. Liga și Gheorghieș au reușit câte o „dublă”, iar Varga, Bătrânu, Morar și portarul Leva au fost marcatorii ultimului act. Curticiul a fost singura echipă de Liga a IV-a care a onorat competiția, în formula: Alin Leva – Daniel Liga, Rafael Varga, Octavian Moisă, Adrian Gheorghieș, Andrei Morar, Dănuț Hornea, Flavius Dănuț, Marian Perța, Gheorghe Marian, Fabian Bătrînu și Sorin Griscău.
La finala de la Arad merge și CS Ineu, care a învins în finala zonei de la Macea chiar echipă gazdă, 2-1. Spătaru a reușit o dublă, iar Trif a marcat pentru cei de la Voința. În semifinale, zărăndanii lui Cristi Sculici au câștigat clar cu Felnacul, scor 4-0, în vreme ce Macea a avut mari emoții cu copii de la Zărand, pe care i-a învins abia la penalty-uri, 4-3. Ineul a evoluat într-o formulă restrânsă: Dorin Iacob – Georgian Hulbăr, Adrian Rădac, Remus Păcurar, Florin Voștinar și Florentin Spătaru.
Curticiul și Ineul și-au procurat biletele pentru finală
Facebook Comments
previous post