Campioana județului Arad la fotbal, Frontiera Curtici, a făcut un pas important spre Liga a III-a odată cu victoria din prima manșă a barajului de promovare, obţinută împotriva celor de la Hermannstadt II. Echipa lui Radu Anca s-a impus cu scorul de 2-1 în județul Sibiu, pe terenul din Răşinari și are șanse mari să promoveze în acest weekend. Returul este programat duminică, la ora 17:30 (direct TV Arad), iar Curticiul speră să-l recupereze până la ora jocului pe pe ex-utistul Alin Gligor, incert după o accidentare. Nu se va juca cu spectatori, ci pe protocolul vechi, anunţă cei de la Frontiera (n.n. şi ei anunţaţi la rândul lor de cei de la Jandarmerie), deşi MTS a anunţat că de joi arenele sportive pot fi deschise la 25% din capacitate, pentru persoanele vaccinate sau testate negativ la coronavirus. O veste bună pentru „grăniceri” a venit aseară, Hermannstadt reuşind să prindă in extremis barajul pentru menţinerea în Liga 1, astfel încât sunt şanse infime să „alimenteze” satelitul cu alţi jucători de la prima echipă. Cert este că judeţul Arad ar mai putea avea încă o echipă în Liga a III-a din acest sfârşit de săptămână, după cele din Lipova, Chişineu Criş, Pecica şi Cermei. Chiar dacă sibienii au atuurile unei pregătiri mai bune şi a tinereţii lotului, Curticiul compensează prin experienţă şi determinare şi deşi nu a avut din start obiectiv promovarea, vrea să sărbătorească duminică:
Alin Gligor: „Dubla nu e jucată, dar sper ca experienţa noastră să facă diferenţa”
„Am luat o opțiune pentru promovare, dar dubla nu e nici pe departe jucată. Hermannstadt II are un tonus mai bun decât noi, e mai bine antrenată din punct de vedere fizic. Fac antrenamentele zilnic și vin după un sezon cu 18 meciuri disputate, față de cele opt ale noastre. Ei contează pe mulți jucători tineri, în vână, iar mie mi-au sărit în evidență Buzan și Șter, jucători cu meciuri în Liga 1. Terenul nostru e mai bun decât cel de la Rășinari, cred că le va conveni și lor asta, dar și nouă, bineînțeles, doar acasă am bătut tot în această primăvară. Eu sper ca inteligența și experiența noastră să facă în final diferența și să ne bucurăm de promovare duminică. În vestiar ne-am propus să ieșim învingători din acest baraj”, le-a declarat colegilor de la sportarad Alin Gligor, unul din cei mai buni jucători ai Curticiului în mini-sezonul judeţean. De altfel, el şi Calvin, un alt fost utist, au marcat golurile victoriei din prima manşă a barajului.