Reprezentanții Camerei de Conturi Arad se află, de mai bine de o lună de zile, în control la Primăria municipiului Arad. Sursele noastre, bine informate, susțin că față de anii trecuți, acest control este unul, să spunem, mai deosebit, având în vedere că acțiunea este condusă de unul dintre cei mai temuți auditori ai Camerei de Conturi Arad.
Pe holurile primăriei, funcționarii publici își freacă mâinile de bucurie, iar unii spun cu ușurare că „în sfârșit i s-a înfundat lui Falcă“. Conform surselor noastre, auditorii de la Camera de Conturi Arad au găsit o serie de nereguli la Primăria Arad, iar dacă vor fi lăsați să-și facă treaba până la capăt, cei vinovați vor răspunde, în sfârșit, după ani buni de imunitate. Deocamdată, am reușit să aflăm doar câte ceva din cele descoperite de auditori, ce au mai tras cu urechea funcționarii din Primărie, fiindcă controlul se desfășoară cu ușile închise.
De exemplu, pe holurile Primăriei Arad se vorbește de nenumăratele deplasări ale primarului Gheorghe Falcă și viceprimarului Cătălin Țițirigă la București, pe banii publici, dar în alte scopuri decât cele de serviciu. De exemplu, din ce susţin funcţionarii, există chiar delegaţii cu stampilă de la sediul central al PNL, dar şi de la Parlament, instituţie care nu are nicio treabă cu Primăria Arad. Semn că domnii din conducerea primăriei se duc pe la Bucureşti, pe la partid, mai ales lunea, când e şedinţă la PNL, pe banii noştri.
Tot din informaţiile furnizate de funcţionari din Primăria Arad aflăm că sunt nereguli cu privire la stadionul UTA. Deşi, după cum vedem cu toţii, stadionul a fost demolat, dar în loc nu se ridică nimic, aflăm că Primăria a plătit deja peste 10 milioane de lei către constructor. Dacă lucrurile stau aşa, atunci avem de a face cu o chestiune extrem de gravă, având în vedere faptul că s-au plătit bani pentru o lucrare neexecutată.
Şi sunt multe alte nereguli, care au provocat panică la cabinetul numărul 1 din Primăria Arad. Aşa de mare a fost panica la vârful Primăriei, încât, spun sursele noastre, a fost contactat directorul Camerei de Conturi Arad, Ioan Alexandru Szabo, care a auzit urlete în telefon şi câteva ameninţări, cum ar fi demiterea în cazul în care nu se liniştesc auditorii. Acum, dacă directorul Szabo s-o fi speriat sau nu, rămâne de văzut, după ce raportul Curţii de Conturi va deveni public. Până atunci, avem şi noi o întrebare pentru băieţii cu urechile lungi: nu aveţi numărul de telefon al lui Falcă, să ascultaţi dacă ameninţă vreun şef de instituţie sau face trafic de influență, sau aşa e ordinul pe unitate să ocoliţi Primăria Arad? Sau sunteți așa de ocupaţi cu ziariştii care deranjează și care au devenit un pericol pentru siguranţa naţională, încât nu mai e timp pentru corupția din instituțiile arădene ?
cosmin.mihuta@livearad.ro