CURĂȚAREA CORECTĂ A OCHELARILOR

by Dana B.

Recunoaște că atunci când lentilele de la ochelari se murdăresc, le ștergi cu ce ai la îndemână: un colț de la cămașă, de la eșarfă sau cu o batistă din hârtie. Dacă te-ai întrebat de ce ai ochelarii zgâriați sau nu vezi foarte clar, primul lucru la care trebuie să te gândești este că nu i-ai curățat corect. Și nu-ți imagina că ai nevoie de cine știe ce produse speciale. E mai ușor decât ți-ai imaginat.

Folosește apă caldă și săpun!

Cel mai simplu și eficient mod de a-i curăța este să speli lentilele cu apă călduță și săpun și apoi să le ștergi cu o batistă din microfibră.  E bine să o ai tot timpul în tocul pentru ochelari, deoarece o poți folosi și fără să speli ochelarii, cu condiția să eviți frecarea prea tare a lentilei. Batista din microfibră e recomandată pentru curățarea tuturor tipurilor de lentile, fie că sunt din sticlă sau din plastic.

În cazul în care ai lentile de plastic, pentru a te bucura de ele cât mai mult, specialiștii recomandă soluția de curățare a lentilelor și apoi ștergerea lor cu batista din microfibră (nu e indicat să folosești apă, pentru că atunci când le ștergi, vor rămâne urme).

De evitat:

Batista din hârtie, deoarece, în timp se vor observa zgârieturi pe lentile. În plus, fragmente microscopice de hârtie vor rămâne pe suprafața lentilei;

Dacă lentilele au tratamente specifice (antireflex, durificare etc), orice altă substanță în afara soluției de curățat le poate deteriora, prin dizolvarea stratului tratamentului de suprafață;

Nu purta ochelarii pe cap, pentru că va trebui să-i cureți mult mai des, iar lentilele se pot zgâria mult mai ușor;

Nu folosi niciun tip de soluție de curățat suprafețe din sticlă (pentru geamuri, de exemplu) sau vreun alt fel de soluție pentru uz casnic.

Sursa: unica.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate