Știri Arad. Consilierii judeţeni au aprobat solicitarea adresată Consiliului Local al Comunei Gurahonţ pentru trecerea în patrimoniul public al Judeţului Arad a obiectivului „Cuptor de topit fier «Jumelț»”, aflat în domeniul public al comunei Gurahonţ. Obiectivul a fost inclus în Lista monumentelor istorice, astfel încât, având în vedere unicitatea în România a acestuia şi potenţialul turistic a zonei, el va putea fi mai bine conservat şi promovat odată cu trecerea în patrimoniul Judeţului Arad.
Valorificarea obiectivului „Cuptor de topit fier «Jumelț»”, în prezent, nu este realizată la capacitate maximă astfel:
- potenţialul turistic nu este valorificat, monumentul istoric nu este inclus în circuitul turistic, nu este îngrijit corespunzător (este necesară angajarea unei firme specializate pentru înlăturarea vegetaţiei din jur), nu se realizează promovarea acestuia, punerea acestuia în valoare.
S-au identificat unele oportunităţi de finanţare din fonduri europene, în sensul valorificării patrimoniului cultural şi turistic al obiectivului menţionat. În viitor restaurarea acestui monument istoric va fi inclusă în programarea financiară a bugetului Uniunii Europene pe anul 2021-2027, care implică asigurarea unor fonduri de la bugetul judeţului aferente cofinanţării proiectului
„Considerăm că putem să realizăm o administrare mai eficientă, precum şi o mai bună punere în valoare, protejare şi conservare a monumentului istoric. De aceea, am formulat o solicitare către Consiliul Local al Comunei Gurahonţ de trecere a unui imobil, din patrimoniul public al Comunei Gurahonţ în patrimoniul public al Judeţului Arad, solicitare aprobată prin această hotărâre, care a primit votul consilierilor judeţeni”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
***
„Cuptorul de topit fier «Jumelț»” din satul Zimbru, comuna Gurahonţ, a fost realizat după tehnicile specifice ale mijlocului veacului al XIX-lea şi încadrat în tipologia cuptoarelor de pe Valea Crişului Alb. Materialele folosite au scos în evidenţă potenţialul tehnologic de la acea dată. Potrivit descrierilor din a doua jumătate a secolului al XX-lea, obiectivul amintit este situat pe Valea Râului, la 3 km de sat, lângă cabana forestieră, în locul numit „Jumelţ”. Exploatările miniere în zona localităţii Zimbru au început la finele veacului al XVIII-lea. Construit în jurul anului 1870, el a funcţionat până la finele veacului al XIX-lea. Dimensiunile sale erau: lungime de 7 m, lăţime de 7 m, înălţime de 12 m. Datorită importantelor schimbări industriale din zonă, de după anul 1891, prin construirea fabricii de topit fier de la Sebiş, producţia acestui cuptor s-a diminuat.
Cuptorul de topit fier «Jumelț», din satul Zimbru, comuna Gurahonţ, reprezintă o valoare a patrimoniului industrial arădean, fiind inclus pe lista monumentelor istorice.