CUPA ROMANIEI LA MINIFOTBAL: FC PREMIERE ARAD, INTRE PRIMELE 16 ECHIPE DIN ROMANIA

by Cosmin Mihuta

Echipa de minifotbal FC Premiere Arad a reuşit o performanţă remarcabilă, la prima participare într-o competiţie naţională, clasându-se între primele 16 echipe din ţară. La finele săptămânii trecute, FC Premiere Arad a participat la turneul final al Cupei României la Minifotbal, competiţie desfăşurată la Piatra Neamţ, Roman şi Paşcani. Deşi a avut în faţă echipe importante din Moldova sau Cluj, cei de la FC Premiere au reuşit să câştige grupa, după trei victorii, din tot atâtea meciuri.

În primul meci al grupei, FC Premiere a reuşit să treacă de gazdele de la Mega Unicat Pan Piatra Neamţ, cu 3-2, deşi echipa adversă a avut în componenţă foşti fotbalişti de liga I, cel mai cunoscut fiind Costel Ilie, fost jucător la Ceahlăul Piatra Neamţ şi Dinamo Bucureşti. În al doilea meci, arădenii au întâlnit echipa Frontiera Galaţi, în faţa căreia s-a impus cu 5-4, în urma loviturilor de departajare, scorul la finalul celor 40 de minute fiind 2-2. În fine, în al treilea meci al grupei, FC Premiere a spulberat, efectiv, echipa clujenilor de la Euro GSM, cu un sec 5-0.

Astfel, FC Premiere s-a calificat în şaisprezecimile competiţiei, unde au dat piept cu o altă formaţie gazdă, Fenix Juventus Slobozia PN (Slobozia fiind o localitate din judeţul Neamţ). Meciul a fost unul extrem de disputat, dovadă şi scorul egal de la finalul celor 40 de minute de joc: 2-2. În urma loviturilor de departajare, FC Premiere Arad s-a impus cu 5-3, mergând mai departe în optimi.

Din păcate, aventura celor de la FC Premiere avea să se încheie sâmbătă seara, o contribuţie importantă având-o şi proasta organizare a competiţiei. FC Premiere a fost nevoită să dispute sâmbătă nu mai puţin de trei meciuri, de la ora 11, ora 17 şi ora 21. În schimb, adversara din optimi, Jolidon Sebeş, a avut de disputat un singur meci, sâmbătă, până la întâlnirea de la ora 21, lucru ce s-a simţit din plin, din punct de vedere fizic. Astfel, FC Premiere a pierdut cu 4-2 în faţa celor de la Jolidon Sebeş, dar rămâne cu performanţa de a termina prima în faza grupelor, în faţa unor echipe mult mai experimentate, şi de a se clasa între primele 16 echipe din ţară, la prima participare la o astfel de competiţie.

Iată şi jucătorii care au contribuit la această performanţă: Mihai Aniculăesei, Emanuel Toader, Paul Barta, Alex Drăgan, Alexandru Gornic, Silviu Iştoc, Octavian Moisa, Cătălin Neamţ, Ionuţ Nicoraş, Denis Şerban, Flavius Măduţa.

 

Facebook Comments