Cupa României Betano: avancronica etapei decisive din faza grupelor și toate calculele calificării!

by Sorin Haut

În zilele de 6-8 decembrie aflăm împreună echipele calificate în sferturile de finală ale Cupei României Betano, se joacă ultima etapă din grupe!

Noul format al competiției, implementat din acest sezon, a făcut ca miza să crească în mod considerabil, iată că avem înaintea ultimele etape din faza grupelor foarte multe formații cu șanse reale de calificare în faza superioară!

Înainte de a parcurge avancronica ultimelor partide din grupe, să ne reamintim detaliile formatului, criteriile de departajare în caz de egalitate în clasament fiind disponibile la finalul acestui material:

24 de echipe au fost împărțite prin tragere la sorți în 4 grupe de câte 6 formații (câte două echipe din fiecare urnă valorică, trei la număr)

Toate echipele joacă, în grupe, un meci cu o echipă din urnele valorice 1, 2 și 3, disputate pe terenurile formațiilor mai slab clasate sezonul trecut.

Primele două echipe clasate în fiecare grupă se califică în sferturile de finală. Câștigătoarele grupelor vor disputa meciurile din sferturile de finală pe teren propriu.

GRUPA A

Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 2 0 0 5-1 6
2. U Craiova 1948 2 1 1 0 1-0 4
3. FC Voluntari 2 1 0 1 1-1 3
4. Dinamo 2 0 1 1 2-3 1
5. Unirea Slobozia 2 0 1 1 0-1 1
6. ACS Petrolul 52 2 0 1 1 1-3 1

Marți, 6 decembrie, ora 19:00

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Voluntari (Sepsi Arena, Sf. Gheorghe)
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

ACS Petrolul 52 Ploiești – U Craiova 1948 (Stadion Ilie Oană, Ploiești)
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

Unirea Slobozia – Dinamo (Stadion Gloria, Buzău)
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport, FRF.tv

Toate formațiile au șanse de calificare! Sepsi ajunge în sferturile de finală chiar și printr-o remiză pe teren propriu cu FC Voluntari. Dar un eșec în fața ilfovenilor, cumulat cu o victorie obținută de FCU Craiova la Ploiești înseamnă eliminare pentru covăsneni!

Prin 3 puncte obținute cu Petrolul, U Craiova 1948 și-ar asigura prezența în sferturile de finală. Un rezultat de egalitate are același deznodământ dacă FC Voluntari nu câștigă la Sepsi. Voluntari merge în sferturi dacă învinge la Sepsi, calea cea mai sigură.

Dinamo, Slobozia și Petrolul nu au decât opțiunea victoriei. Dar nu e suficient! Sepsi trebuie să bată pe Voluntari, iar Petrolul pe U Craiova 1948, pentru ca echipele cu doar 1 punct la acest moment să aibă culoar spre calificare.

Putem ajunge ca 4 formații să aibă 4 puncte în lupta pentru locul 2, scenariu în care se aplică criteriile de departaje de la finalul acestui material. Cum se ajunge aici? U Craiova 1948 pierde cu Petrolul, Voluntari remizează la Sepsi, Dinamo sau Unirea Slobozia câștigă meciul direct!

GRUPA B

Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. CS Mioveni 2 2 0 0 2-0 6
2. UTA Arad 2 1 1 0 5-3 4
3. FC Botoșani 2 1 0 1 1-1 3
4. FCSB 2 0 2 0 2-2 2
5. Oțelul Galați 2 0 1 1 0-1 1
6. Gloria Buzău 2 0 0 2 1-4 0

Joi, 8 decembrie, ora 20:00

FC Botoșani – FCSB (Stadion Municipal, Botoșani)
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport, FRF.tv

CS Mioveni – UTA Arad (Stadion Orășenesc, Mioveni)
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

ACS Oțelul Galați – Gloria Buzău (Stadion Oțelul, Galați)

Doar Gloria Buzău nu mai are șanse de calificare, așadar 4 echipe în luptă totală! Pentru că CS Mioveni e deja calificată, chiar dacă pierde și Botoșani face 6 puncte, fiind la egalitate, argeșenii au victorie în meciul direct.

UTA Arad se califică prin victorie la Mioveni. Poate face asta și prin remiză, dar e nevoie ca Botoșani-FCSB să se termine egal. Dacă FCSB învinge, e egalitate de puncte (5), meciul direct a fost (2-2), așa că se trece la golaverajul general din grupă.

Dacă UTA pierde iar Botoșani-FCSB se termină X, am avea trei formații cu câte 4 puncte pe locul 2! UTA, Botoșani și Oțelul!

FC Botoșani se califică cel mai ușor prin victorie și 1X la Mioveni-UTA. FCSB, doar prin victorie, și eșec UTA la Mioveni sau remiză dar să încheie cu golaveraj general mai bun decât UTA.

GRUPA C

Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. CFR Cluj 2 1 1 0 6-1 4
2. Universitatea Cluj 2 1 1 0 5-1 4
3. Farul Constanța 2 1 1 0 4-2 4
4. FC Rapid 1923 2 1 0 1 4-3 3
5. CSM Alexandria 2 0 1 1 2-6 1
6. CSC Dumbrăviţa 2 0 0 2 1-9 0

Miercuri, 7 decembrie

CSM Alexandria – CSC Dumbrăvița (Stadion CSS Peco, Alexandria) – ora 14:00

Farul Constanța – CFR Cluj (Teren principal Academia Hagi, Ovidiu) – ora 20:00
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport, FRF.tv

“U” Cluj – Rapid București (Cluj Arena, Cluj-Napoca) – ora 20:00
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport, FRF.tv

CSM Alexandria și CSC Dumbrăvița nu mai au șanse de calificare, rămân 4 formații în cursa pentru două locuri, dintre care trei cu 4 puncte și una cu 3 puncte!

Dacă și Farul-CFR și U Cluj-Rapid se termină la egalitate, am avea trei formații cu 5 puncte, departajate potrivit criteriilor oficiale prezentate la finalul acestui material.

Rapid e singura echipă care se califică 100% doar printr-o victorie, dintre cele 4 angrenate în miza sferturilor de finală.

GRUPA D

Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Universitatea Craiova 2 1 1 0 3-1 4
2. CS Ocna Mureş 2 1 1 0 2-1 4
3. AFC Hermannstadt 2 1 0 1 3-4 3
4. FC Argeș 2 0 2 0 1-1 2
5. Minaur Baia Mare 2 0 1 1 2-3 1
6. Chindia Târgovişte 2 0 1 1 1-2 1

Miercuri, 7 decembrie, ora 17:00

FC Argeș – Universitatea Craiova (Stadion Nicolae Dobrin – Trivale, Ploiești)
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

AFC Hermannstadt – Chindia Târgoviște (Stadion Gaz Metan, Mediaș)
LIVE Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

CS Ocna Mureș – Minaur Baia Mare (Stadion Minaur, Zlatna)
LIVE FRF.tv

Toate formațiile au șanse de calificare! Universitatea Craiova merge 100% în sferturi doar dacă învinge. Dacă remizează iar Ocna Mureș și Hermannstadt câștigă fiecare, oltenii sunt out!

Pentru FC Argeș, Minaur și Chindia, victoria e singura variantă viabilă pentru calificare. Piteștenii, cu 3 puncte, trebuie să evite însă scenariul în care câștigă și Ocna Mureș, și Hermannstadt!

Minaur și Chindia au nevoie de victorii. Ar face 4 puncte fiecare, egalând Ocna Mureș. De-aici încolo însă, celelalte rezutate și criteriile de departajare intră în joc!

Criterii de departajare

În competițiile fotbalistice din România se aplică criteriile de departajare prevăzute în art. 27 alin. 3 din ROAF, iar dacă și după aplicarea acestora egalitatea se va menține, departajarea se va face conform art. 27 alin. 4 din ROAF.

Art. 27 alin. 3 prevede: „Dacă două sau mai multe echipe acumulează acelaşi număr de puncte după ce au jucat toate meciurile programate în campionat/sezonul regular, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii:
a. Numărul mai mare de puncte obţinute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte;
b. golaverajul mai bun în jocurile directe;
c. numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe;
d. numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe;
e. golaverajul general mai bun (diferenţa între golurile marcate şi primite în toate jocurile din campionat);
f. numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat.”

*Punctul d. a fost abrogat prin decizia de Comitet Executiv din data de 27 iunie 2021: “Aprobă cu unanimitate de voturi abrogarea criteriului de departajare privind numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe”.

Art. 27 alin. 4 prevede: „Dacă şi după aplicarea acestor criterii egalitatea se menţine, se vor disputa jocuri de baraj pentru a se stabili câştigătoarea titlului, promovarea, retrogradarea sau participarea în competiţiile europene.”

Sursă: frf.ro

Facebook Comments