Cum vor fi protejați pacienții împotriva medicamentelor contrafăcute

by Dana B.

Organizaţia de Serializare a Medicamentului din România a lansat Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor, menit să protejeze pacienţii împotriva medicamentelor contrafăcute.

Procesul de implementare a sistemului se va întinde pe durata unui an, urmând ca acesta să devină operaţional la 9 februarie 2019, conform legislaţiei europene.

Preşedintele OSMR, Dan Zaharescu, a explicat că fiecare cutie cu medicamente va avea un cod unic.

„Acest Sistem Naţional de Verificare a Medicamentelor presupune existenţa unei baze de date unde seria fiecărei cutii cu medicamente va fi stocată, iar în clipa în care medicamentul va fi eliberat farmacistul va verifica seria medicamentului. Dacă medicamentul este valid, va putea fi eliberat, dacă nu, vor fi o serie întreagă de proceduri în funcţie de situaţie. Dacă se constată că o cutie este contrafăcută, ea fi pusă în carantină şi se vor lansa nişte alerte la structurile responsabile de siguranţa circulaţiei medicamentelor şi se vor face investigaţiile necesare. Există şi în prezent sisteme de trasabilitate şi de verificare a medicamentelor, dar nu atât de precise cum vor fi cele care vor intra în vigoare”, a spus Zaharescu.

Potrivit lui acestuia, investiţiile pentru producători vor fi semnificative în liniile de ambalare.

„În momentul în care se introduc medicamentele în cutie se imprimă pe ea acel cod matriceal care conţine datele unice de identificare ale cutiei respective. Or, adaptarea liniilor de fabricaţie la aceste cerinţe presupune investiţii de ordinul sutelor de mii de euro pentru fiecare linie de ambalare”, a adăugat Zaharescu.

Preşedintele OSMR a spus că nu vor mai putea fi eliberate fracţii din cutiile de medicamente, România fiind o excepţie cu această practică în farmacii.

„Aceasta este situaţia normală. Nicăieri în ţările UE nu se acceptă o asemenea procedură. Noi facem o excepţie.(…) Autorităţile împreună cu producătorii vor trebui să găsească soluţii pentru ca procedurile care vor fi puse în practică să nu îi afecteze pe pacienţi”, a spus Zaharescu.

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Dumitru Lupuliasa, a spus că de mai mult de un an, farmaciştii lucrează alături de producători şi distribuitori la o planificare a etapelor care trebuie implementate.

„Considerăm că etapele următoare vor fi mai uşor de parcurs, dar trebuie să fim în permanenţă umăr la umăr, pentru că e un circuit destul de larg şi complicat. Dacă undeva nu funcţionează ceva, asta înseamnă o întrerupere şi o punere în pericol asigurarea cu medicamente a populaţiei. Sistemul ne va influenţa în mod pozitiv, având certitudinea că toate medicamentele care ajung la pacienţi sunt adevărate, curate, nu contrafăcute. Înseamnă un efort în plus pentru farmacii. Pare a fi un paralelism între Agenţia Naţională a Medicamentului şi OSMR, dar nu este. Este un control suplimentar şi vom avea siguranţa că se vor reduce drastic medicamentele contrafăcute. Va fi o investiţie în aparatele cu care se va face citirea, în adaptarea programului informatic existent pentru gestiune în farmacii”, a spus Lupuliasa.

 

Sursa: digi24.ro

 

Facebook Comments