Cum vor circula trenurile când se face trecerea la ora de vară

by Cristian Dobre

CFR Călători va trece la ora oficială de vară începând cu data de duminică 31 martie 2019, ora 03:00 devenind ora 04:00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie a.c., la ora 03:00, care va deveni ora 04.00.

După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

„Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 03:00, care devine ora 04:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, au explicat reprezentanţii CFR Călători.Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments