Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

by Dana B.

Regimul termic va fi în scădere pe durata următoarelor două săptămâni, iar ploile însemnate cantitativ vor fi din ce în ce mai prezente în majoritatea regiunilor, atât în intervalul 19 – 22 septembrie, cât și după 27 septembrie, reiese din estimările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 18 septembrie – 1 octombrie.

În Banat, în prima parte a intervalului de prognoză, temperaturile vor fi în scădere față de cele din săptămâna trecută, urmând a se situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă din an, iar în zilele de 21 și 22 septembrie caracterizând vremea ca răcoroasă. Astfel, valorile medii diurne vor scădea de la 25 – 27 de grade, în 19 septembrie, la 16 – 18 grade în zilele de 21 și 22 ale lunii curente. Minimele nocturne nu vor avea variații la fel de importante, menținându-se apropiate de mediile climatologice, cu valori de 9 – 14 grade. Apoi, din data de 25 septembrie, este estimată o creștere a temperaturilor ce se vor putea situa în mare parte din cea de-a doua săptămână ușor peste normele sfârșitului de septembrie, cu 22 – 25 de grade ziua și 10 – 12 grade noaptea, în medie regională. În intervalul 20-22 septembrie vor fi averse pe arii extinse și local mai importante cantitativ, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie din nou în creștere spre sfârșitul lunii.

În Crișana, în prima parte a intervalului de prognoză, temperaturile – în scădere față de săptămâna trecută – se vor situa în general în jurul celor normale pentru aceasta perioada din an, iar în zilele de 21 și 22 septembrie vor caracteriza vremea ca răcoroasă. Valorile medii diurne vor scădea de la 24 – 26 de grade, în 19 septembrie, la 15 – 17 grade în zilele de 21 și 22 ale lunii curente. Minimele nocturne nu vor avea variații la fel de importante, menținându-se apropiate de mediile climatologice, cu valori de 8 – 13 grade. Ulterior, din data de 25 septembrie, este estimată o creștere a temperaturilor ce se vor putea situa în marea parte din timp peste normele sfârșitului de septembrie, cu 21 – 24 de grade ziua și 9 – 12 grade noaptea, în medie regională. În intervalul 20 – 22 septembrie ploile se vor semnala pe arii extinse și local vor fi mai importante cantitativ, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie din nou în creștere spre sfârșitul lunii.

În Transilvania, vremea, ușor mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an în primele zile, se va răcori apreciabil din 21 septembrie, astfel că mediile valorilor termice diurne vor scădea de la 20 – 24 de grade spre valori de 14 – 16 grade. Temperaturile minime vor oscila în jurul mediilor climatologice și vor fi de 8 – 12 grade, cu excepția dimineților de 19 septembrie și perioada 22 – 24 septembrie când va fi răcoare cu minime de la 5 la 8 grade, mediat pe regiune. Din data de 25 septembrie este estimată o creștere a temperaturilor ce se vor putea situa în mare parte din timp peste normele sfârșitului de septembrie, cu 19 – 22 de grade ziua și 6 – 10 grade noaptea, în medie. În intervalul 19 – 22 septembrie ploile se vor semnala pe arii extinse și local vor fi mai importante cantitativ, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie din nou în creștere spre sfârșitul lunii.

În zona Maramureșului, în prima parte a intervalului de referință, temperaturile se vor situa în general în jurul celor normale pentru aceasta perioada din an, iar în zilele de 21 și 22 septembrie vor caracteriza vremea ca răcoroasă. Astfel, valorile medii diurne vor scădea de la 22 – 24 grade de la început spre 15 – 18 grade, în perioada 21 – 23 septembrie. Minimele nocturne nu vor avea variații la fel de importante, menținându-se ușor peste cele climatologic specifice, cu valori de 9 – 12 grade. Începând cu data de 24 septembrie, este estimata o creștere a temperaturilor ce se vor putea situa în majoritatea zilelor din cea de-a doua săptămână ușor peste normele sfârșitului de septembrie, cu 22 – 24 de grade ziua și 9 – 11 grade noaptea, în medie regională. Estimările indică o probabilitate ridicată de ploaie în mare parte a perioadei celor două săptămâni, dar pentru zilele de 20, 21 și 22 septembrie acestea vor fi mai însemnate cantitativ.

În Moldova, în prima parte a intervalului de prognoză, temperaturile se vor situa în general peste cele normale pentru această perioadă din an, iar în zilele de 21, 22 și 23 septembrie vremea va deveni răcoroasă. Valorile medii diurne vor scădea, astfel, de la 24 – 26 de grade, în 19 septembrie, la 15 – 17 grade, în zilele de 21, 22 și 23 ale lunii curente. Minimele nocturne nu vor avea variații la fel de importante, menținându-se apropiate de mediile climatologice, cu valori de 8 – 14 grade. Ulterior, din data de 25 septembrie, este estimată o creștere a temperaturilor ce se vor putea situa în mare parte din timp peste normele sfârșitului de septembrie, cu 21 – 23 de grade ziua și 6 – 10 grade noaptea, în medie regională. În intervalul 19 – 22 septembrie ploile se vor semnala pe arii relativ extinse și local vor fi mai importante cantitativ, urmând ca probabilitatea de ploaie să fie din nou în creștere spre sfârșitul lunii.

În Dobrogea, intervalul de referință va debuta cu o vreme mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an, maximele urmând a se situa, în medie, între 24 și 28 de grade, iar minimele între 16 și 18 grade. Sfârșitul primei săptămâni va fi caracterizat de o vreme mai răcoroasă, cu temperaturi ziua de 21 – 23 de grade și noaptea de 12 – 15 grade. Apoi, este estimată o creștere ușoară a temperaturilor, astfel că cele maxime vor fi de 23 – 26 de grade, iar cele minime de 14 – 16 grade, în medie regională. În intervalele 20 – 22 și 26 – 29 septembrie probabilitatea de ploaie va fi mai mare și local cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

În Muntenia, primele zile ale intervalului de referință vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an, maximele termice urmând a se situa, în medie, între 27 și 30 de grade, iar minimele între 13 și 17 grade. Ulterior, temperaturile vor scădea, vremea devenind relativ răcoroasă între 21 și 23 septembrie când sunt de așteptat valori mediate regional de 20 – 24 de grade, pe timpul zilei, și 10 – 14 grade noaptea. O creștere de temperatură este estimată din 25 septembrie, astfel că pentru cea de-a doua săptămână valorile să se situeze în jurul sau chiar peste cele normale în această perioadă din an. În intervalele 19 – 22 și 26 – 28 septembrie probabilitatea de ploaie va fi mai mare, iar local pot fi și cantități de apă însemnate.

În Oltenia, la începutul intervalului, vremea va fi mai caldă decât normal în această perioadă din an, cu maxime termice, în medie, între 25 și 29 de grade și minime între 13 și 17 grade. Apoi, temperaturile vor scădea, vremea devenind relativ răcoroasă în 21 și 22 septembrie când sunt de așteptat valori mediate regional de 19 – 21 de grade ziua și între 9 și 13 grade, noaptea. O creștere de temperatură este estimată din 25 septembrie, iar valorile se vor situa în jurul sau chiar peste cele normale în această perioadă din an. În intervalele 19 – 22 și 26 – 28 septembrie, probabilitatea de ploaie va fi mai mare și local pot exista cantități de apă mai importante.

La munte, după un debut de săptămână cu vreme relativ caldă, temperaturile vor fi în scădere accentuată. În intervalul 21 – 23 septembrie vremea va deveni răcoroasă, cu temperaturi maxime de 5 – 10 grade și minime de la un grad la patru grade, în medie. Vremea se va încălzi apoi ușor și treptat, fiind estimate temperaturi în general peste cele normale la sfârșitul lunii septembrie, valori medii diurne de 8 – 16 grade și nocturne de 3 – 6 grade. În intervalul 19 – 22 septembrie, va ploua pe spații extinse și local vor fi cantități de apă mai însemnate. Probabilitatea de ploaie va fi, din nou, ridicată în perioada 27 – 29 septembrie.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments