CUM VA FI VREMEA IN WEEKEND. PROGNOZA METEO PENTRU SAMBATA SI DUMINICA

by Florian Popa

Sâmbătă, în vestul, centrul, nordul ţării şi la munte vremea va fi instabilă şi rece. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa uşor sub mediile caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, iar înnorări şi ploi de scurtă durată vor fi doar pe arii restrânse, îndeosebi în zonele deluroase. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în regiunile sudice şi pe crestele montane, dar şi în timpul averselor.  Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade.

LA MARE

Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, temporar mai noros. Trecator vor fi averse slabe însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade.

Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade.

LA MUNTE

Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales în cursul zilei, va ploua pe arii relativ extinse. Ploile, mai ales sub formă de aversă, vor fi însoţite de descărcări electrice, pe spaţii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate şi se menţin condiţiile de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la altitudini mari. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

DUMINICĂ

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, iar valorile termice vor fi în creştere, îndeosebi în vestul, nordul şi centrul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi posibil descărcări electrice, local în nord şi în zonele de deal şi munte şi doar izolat în restul teritoriului.  Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade.

LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 29 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 şi 24 de grade.

LA MUNTE

Cerul va fi temporar noros şi mai ales în cursul zilei, local vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la altitudini mari. Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul precedent.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments