Lipsurile alimentare şi scăderea rezervelor de apă provocate de încălzirea climei riscă să ducă la mari migraţii de populaţie, dezorganizarea statelor şi să favorizeze terorismul, îndeosebi în Orientul Mijlociu şi Africa, avertizează experţi internaţionali citaţi luni de AFP.
Într-un raport intitulat ‘Schimbarea climatică, o evaluare a riscurilor’, oameni de ştiinţă, analişti politici şi experţi în riscuri financiare şi militare avansează un tablou sumbru al viitorului omenirii, supuse încălzirii climatice. Odată cu creşterea nivelului mărilor, suprafaţa zonelor de producţie agricolă şi de locuit se va restrânge, ceea ce ar urma să favorizeze conflictele, îndeosebi în regiunile deja instabile ca Orientul Mijlociu şi Africa.
Înregistrând o încălzire planetară medie de 0,8 grade Celsius de la revoluţia industrială, planeta se confruntă cu ‘mari probleme’, se arată în raport. ‘O schimbare climatică mai importantă va determina probabil imense riscuri pentru securitatea naţională şi internaţională’ pentru că împuţinarea apei potabile şi a terenurilor cultivabile va deveni ‘sursă de conflict’.
Actuala problemă a refugiaţilor în Europa va părea nesemnificativă faţă de imensele mişcări de populaţie ce vor fi determinate de viitoarele dezastre climatice, arată experţii. ‘În anumite regiuni, migraţiile ar putea deveni mai degrabă o necesitate decât o opţiune şi ele se vor produce la o scară nemaivăzută până în prezent’, conform raportului.
Astfel de situaţii ar putea destabiliza ţări care par astăzi solide, îndeosebi în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, avertizează specialiştii. Creşterea populaţiei din Africa sub-sahariană, cea mai afectată regiune din lume de probleme alimentare, va exacerba aceste probleme.
Schimbarea climatică va exercita o presiune destabilizatoare asupra mai multor regiuni şi ţări în acelaşi timp, va reduce capacităţile de intervenţie ale guvernelor şi va lăsa fără administraţie teritorii întregi. Acest vid de putere va favoriza apariţia unor grupuri teroriste, care vor recruta uşor adepţi din rândul populaţiei marginalizate şi sărăcite, se mai arată în raportul elaborat de peste 40 de experţi şi destinat să ajute guvernele în alegerile pe care le fac.
Sursa: descopera.ro