CUM SE SIFONEAZA BANUL PUBLIC: INTAI DISTRUGEM, APOI REFACEM LA PRETURI ASTRONOMICE

by Cosmin Mihuta

Afacerea cu spaţii verzi a devenit deja una clasică la Arad. Când vorbim de milioane de euro îngropate în iarbă şi irigaţii, e ca şi cum am vorbi de afacerea fabrica de zahăr, care i-a adus lui Falcă un dosar penal din partea DNA, de privatizare frauduloasă (dar nereuşită) a Recons sau de contractele bănoase pe care le primeşte de la Primăria Arad (ex)vecinul de duplex al primarului Gheorghe Falcă.

De o bună bucată de vreme, la primărie e deranj mare când vine vorba de spațiile verzi, mai ales de o anumită firmă, cu renume. Universul Verde, cum ar veni. Cică primarul Falcă e nemulțumit că o parte a presei s-a prins (de parcă era şi greu), sau mai bine zis are curajul să scrie, despre afacerile pe care această firmă le derulează în Arad. Afaceri care atrag atenţia multor oameni, din diverse instituţii, fiindcă atunci când o firmă se umflă peste noapte, nu are cum să nu atragă atenţia.

Motiv pentru care, în Primăria Arad se caută soluţii pentru ca afacerile cu spaţiile verzi să nu mai reprezinte un subiect de presă. Noua modă lansată de administraţia locală este mascarea unor investiţii inutile. Cum se poate face acest lucru ? Foarte simplu. Să luăm exemplul parcului care se întinde de la baza Constructorul până în zona Polivalentă. Mai întâi, acest parc, frumos de altfel, până acum vreo 2-3 luni şi care nu necesita modernizări, este lăsat în paragină. Adică, dacă parcul e în regulă, lasă că-l distrugem noi. Iarba n-a mai fost tăiată de săptămâni bune, bălăriile sunt la tot pasul, majoritatea băncilor sunt distruse (cam ciudat că s-au distrus dintr-o dată, după ce au rezistat ani de zile), trotuarele sunt praf, la fel şi coşurile de gunoi. Cu alte cuvinte, parcul cu pricina este distrus cu bună ştiinţă. Motivul ? Avem nevoie de intervenţia specialiştilor, fără de care Aradul n-ar mai avea spaţii verzi. Aşa că, să vină Universul Verde, să investim câteva milioane de euro, pentru ca parcul respectiv să redevină ce a fost în urmă cu câteva luni.

O schemă simplă, prin care banii arădenilor sunt sifonaţi pur şi simplu, pentru investiţii care nu-şi aveau rostul, dar pe care administraţia locală le forţează din motive lesne de înţeles. Poate se va sesiza, totuşi, vreo instituţie independentă a statului şi va lua o dată şi o dată aceste afaceri la purecat. E vorba, totuşi, de milioane, poate zeci de milioane în ultimii ani, care s-au dus pe tot felul de investiţii inutile, create special pentru clientela portocalie.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

 

Facebook Comments