Cum se relaxează Anca Serea

by Cristian Dobre

Anca Serea este o mamă devotată și face totul cu plăcere pentru copiii săi, însă, ca orice părinte, merită și câteva momente de relaxare în care să se odihnească. Dar oare ce face vedeta atunci când ia o pauză de la îngriirea celor mici?

Anca Serea se dedică trupt și suflet celor șase copii ai săi, dar asta nu înseamnă că nu își poate permite și câteva momente de liniște. Și în timp ce alți părinți pleacă la shopping, gătesc, sau poate chiar trag un pui de somn, soția lui Adi Sînă a preferat să citească o carte în timp ce cei mici se odihnesc.

Cum se relaxează Anca Serea atunci când copiii nu sunt prin preajmă

Alături de o imagine postată pe Instagram cu Anca, așezată comod pe canapea și lecturând cu plăcere o carte legată tot de creșterea micuților, a fost și mesajul sugestiv „Părinți liniștiți, copii fericiți”, semn că nici măcar în timpul liber nu se poate gândi la altceva decât la cum să își educe cât mai bine moștenitorii.

Relaxarea însă nu a durat prea mult, pentru că la scurt timp, fiica vedetei, Sarah, a avut nevoie de ajutor. Nu cu orice, ci chiar cu temele la…fizică, materie care a cam pus-o pe gânduri pe Anca Serea, însă cu siguranță s-a descurcat și a reușit să dezlege misterele științei exacte.

Sursa: spynews.ro

Facebook Comments