Aşternuturile se spală săptămânal, pilotele sunt spălate periodic. Cu toate acestea, mulţi oameni se tem să-şi spele pernele, mai ales dacă acestea sunt tradiţionale, cu pene, sau mai moderne şi mai scumpe, cu puf. O parte dintre aceştia le duc la curăţătoria chimică, iar alţii pur şi simplu le înlocuiesc. Şi totuşi, există soluţii mult mai accesibile.
După îndelungi cercetări, îţi putem spune că pernele se pot spăla la maşina de spălat. Dar există câteva reguli de care trbuie să ţii cont. Iată care sunt acestea:
Temperatura optimă de spălare a pernelor este de 60 de grade
Temperatura la care speli pernele trebuie să fie peste 40 de grade. Cel mai indicat este să setezi temperatura la 60 de grade, dar să alegi un program de spălare pentru rufe delicate. Acarienii rezistă la temperaturi mici, aşadar, pentru a te asigura că ai curăţat eficient perna, temperatura trebuie să fie una destul de ridicată.
Pernele se spală cu tot cu husele protectoare
Spală pernele cu tot cu husele protectoare, iar dacă nu ai husă protectoare, spală-le cu o faţă de pernă. În felul acesta te vei asigura că orice puf sau pană care îşi face loc afară din pernă, nu va ajunge în maşina ta de spălat.
Sursa: realitatea.net