Cum să organizezi o petrecere tematică? Top 5 lucruri care n-ar trebui să lipsească de la petrecerea perfectă

by Andreea Radu

Poză de Yutacar pe Unsplash

 

Petrecerile sunt un mod deosebit de a sărbători, de a te distra și de a uita de stresul cotidian. Petrecerile pot fi de mai multe feluri, însă unele dintre cele mai apreciate sunt petrecerile tematice, acolo unde poți fi cine vrei, în funcție doar de tema aleasă de către organizator. Dacă organizatorul unei astfel de petreceri ești chiar tu, iată care sunt lucrurile de care ar trebui să ai grijă în cazul unei petreceri tematice, astfel încât aceasta să fie un real succes.

Ce nu ar trebui să lipsească de la o petrecere tematică?

  1. Gustări și băuturi aperitive

Cum altfel ar trebui să dai tonul unei petreceri dacă nu servind invitații cu câteva gustări pregătite special pentru această ocazie? În plus, pentru a stimula și mai mult apetitul pentru distracție, nu uita de băuturile pentru petrecere, în funcție de gusturile invitaților tăi. Dacă nu știi exact ce consumă fiecare invitat, nu îți face griji, ci descoperă pe altex.ro o panoplie de opțiuni. Dacă vrei ca petrecerea să fie un adevărat „hit” atunci străduiește-te ca și mâncarea și băuturile să respecte tematica petrecerii, fie decorând cu elemente din aceeași poveste, fie alegând aceleași tonuri de culoare.

  1. Decorațiuni potrivite petrecerii

În ultimii ani petrecerile tematice au câștigat din ce în ce mai mult teren, mai ales în România, acestea fiind un mod deosebit de a lăsa stresul deoparte și de a te distra. Petrecerile tematice pot aborda o multitudine de idei, de la petreceri de Paște, Halloween sau Crăciun la petreceri cu tema carnaval, circ, romance sau scary. Pentru a face petrecerea să fie cât mai reală, este important să alegi decorațiuni cât mai apropiate de temă. De aceea, înainte de a lansa invitația, pregătește totul în amănunt. Caută decorațiunile și îmbină-le într-o poveste cât mai specială, pentru a-ți surprinde invitații cu creativitatea ta.

  1. Transmite invitații într-un mod creativ

Deși poți să inviți verbal prietenii sau colegii la petrecerea ta, ar trebui să cauți și alte moduri mai inedite de a lansa invitația. Dacă trimiți un mail, creează o semnătură care să conțină un mic logo care să conducă cu gândul la tema petrecerii. Dacă optezi pentru invitații pe suport de hârtie, afișează în background un indiciu, de asemenea, iar dacă găsești și alte moduri creative de a transmite invitațiile, nu uita să atenționezi invitații cu privire la temă, mai ales dacă vorbim despre o petrecere cu costume.

  1. Animatori profesioniști

În funcție de cât de intim este evenimentul sau de cât de serios este acesta, poți opta de asemenea și pentru diferite momente artistice realizate de către animatori profesioniști. Spre exemplu, dacă tema petrecerii tale este „Magie”, atunci poți opta pentru trei ursitoare profesioniste care să participe la petrecere cu un moment artistic magic. În general animatorii se pretează cel mai bine la petreceri mai mari, cu mulți invitați, cum ar fi botezurile, nunțile sau majoratele tematice.

  1. DJ și muzică

O petrecere reușită nu ar putea exista fără muzică, iar pentru aceasta fie poți opta pentru un DJ care să mixeze piesele pentru voi, fie pentru un playlist dinainte stabilit, cu muzica preferată. Alege muzica în funcție de tema petrecerii sau inserează piese care să se potrivească contextului dat.

Acestea sunt doar câteva dintre detaliile foarte importante care definesc o petrecere tematică cu adevărat grozavă. Decorează în ton cu ideile tale, invită într-un mod creativ, alege muzică bună și nu uita de gustări, băuturi și răcoritoare, pentru o petrecere cu adevărat perfectă.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate