Postul acționează asupra trupului, dar și asupra sufletului ca o „curățare generală”. Este recomandat să fie ținut de persoanele sănătoase, deoarece este un mod ideal de prevenire a bolilor.
Postul este un mod de a-ți prelungi viața, de a-ți consolida sistemul imunitar, de confort fizic și spiritual, de a evita bolile, de a întârzia îmbătrânirea și chiar de a pierde în greutate.
Postul include mâncăruri făcute din legume și fructe, pe cât posibil crude.
În ceea ce privește cantitatea, este foarte sănătos să nu mâncăm niciodată până la saturație, întotdeauna să ne ridicăm de la masă cu senzația că încă putem mânca.
Dacă îți vei planifica în mod corect mesele de post, îți poți obține nutrienții esențiali și în perioada cât ții post.
Surse de vitamine și calciu
Dacă până acum la micul dejun obișnuiai să mănânci cereale cu lapte integral, acum poți să le mănânci cu lapte de soia, migdale sau nucă de cocos. Acestea au mai puține calorii decât laptele de vacă și sunt o sursă importantă de vitamine A, E și D, dar și calciu.
Surse vegetale importante de calciu sunt băuturile fortifiate din orez, ovăz, tofu organic, leguminoasele și fructele uscate precum stafide, prune, smochine și caise.
O importantă sursă de vitamina E sunt măslinele cu rol antioxidant, antiinflamator, ce protejează organismul de infecții. În plus, conțin și numeroși fitonutrienți cu multe beneficii asupra sănătății (efect cardioprotector, efect anticancerigen).
Bucură-te din plin de fructele de sezon: portocale, grepfrut, mandarine, kiwi, lămâi. Au un conținut ridicat de vitamina C care o să îți crească imunitatea.
Surse de proteine și fibre
O sursă importantă de proteine vegetale sunt ciupercile. Există multe rețete care folosesc ciuperci, așa că trebuie menționat că acestea sunt sărace în calorii și conțin nutrienți care ne vor ajuta să avem o sănătate de fier în această periaodă a anului.. În plus, sunt și o sursă de vitamina D.
Include în meniul tău leguminoase precum năut, linte (verde, roșie, maro) și mazăre deoarece conțin preponderent carbohidrați și fibre.
Semințele (de chia, de in, de dovleac, de floarea-soarelui, de cânepă) sunt o altă sursă de proteine și fibre care pot fi utilizate în diferite feluri de mâncare. Poți să le consumi ca gustare, contribuind la o digestie bună. Semințele de susan sunt o sursă importantă de calciu.
Surse de fier
Fasolea este un alt aliment recomandat în timpul postului. Conține glucide, iar conținutul de proteine este completat de cel de vitamina B și mai ales fier, o sursă de vitalitate crescută.
O altă sursă importantă de fier este sfecla roșie. Consumul său în timpul sezonului rece elimină oboseala frecventă în această perioadă, ajută la reînnoirea celulelor sangvine, previne anemia și stimulează sistemul imunitar. Nu are foarte multe proteine, dar le compensează cu un conținut mineral variat.
Quinoa este un alt aliment cu un conținut bogat în fier. Arată ca orezul din punctul de vedere al metodei de preparare. Unul dintre avantajele este că timpul de preparare este jumătate din cel al orezului. Pe lângă conținutul de fier, este și o sursă importantă de proteine și calciu. Spanacul, broccoli și varza de Bruxelles îți aduc și ele un aport important de fier.
Surse de acizi grași Omega 3
Surse vegetale de Omega 3 se găsesc în nuci, semințe (de chia, dedovleac, de cânepă, de in), conopidă, hummus și varză de Bruxelles. Avocado este un fruct extrem de bogat în vitamine, care conține și acizi grași esențiali și poate fi adăugat în orice tip de salată. Consumul său în timpul sezonului rece elimină oboseala specifică acestei perioade ajută la reînnoirea celulelor sangvine, previne anemia și stimulează sistemul imunitar.
Este bine să știi că în timpul postului sunt zile în care sunt permise mâncărurile cu pește. Include în acele zile în meniul tău cât mai mult somon (o sursă importantă de acizi grași Omega 3), dar și sardine, creveți, scoici sursă de vitamina B12) și hering, macrou, icre negre sursă de vitamina D).
Ce tip de alimente ar fi bine să eviți?
În această perioadă, una dintre erorile alimentare obișnuite este creșterea consumului de cartofi și paste. Este recomandat un consum moderat și trecerea de la pastele cu făină albă la pastele cu făină integrală. De asemena, evită cârnații „vegetali”, deoarece conțin o mulțime de substanțe artificiale.
Așadar, bucură-te de această perioadă de post, atât pentru curățare spirituală și gânduri bune, dar și pentru o detoxifiere nutrițională întotdeauna benefică pentru organism!
Sursa. doc.ro