Mulți oameni cred, în mod eronat, că a deveni mai productiv înseamnă să îndeplinești mai multe obiective în mai puțin timp. Însă, ai putea face mai puțin, iar în același timp să fii și mai productiv.
Așadar, când te gândești să devii mai productiv ce metode începi să aplici?
În primul rând, există numeroase informații și sugestii despre strategiile pe care ar trebui să le folosim pentru a atinge un nivel ridicat de productivitate. Uneori, toate aceste modalități de îmbunătățire a productivității pot părea de bun simț, însă mulți oameni duc lipsă de bun simț, astfel că nu reușesc niciodată să-și îmbunătățească productivitatea.
Multe dintre modalitățile enumerate mai jos îți pot îmbunătăți performanțele. Însă, un alt factor este că unele dintre idei nu par să funcționeze pentru unii indivizi și nici nu pot fi aplicate „pe repede înainte”.
Nu totul se rezumă la aplicarea celor mai bune metode, ci mai degrabă la modelarea propriei persoane astfel încât ai parte de cele mai bune rezultate. Așadar, cum putem deveni mai productivi cu ajutorul științei?
Încearcă să tragi un pui de… cafea
Un „pui de cafea” este o perioadă de dormit de 15 sau 20 de minute însoțită de o ceașcă de cafea. Există o explicație științifică pentru care această metodă ne face să devenim mai productivi.
O cafea însoțită de o pauză te ajută în mai multe moduri. Cofeina îți permite să rămâi vioi prin înlăturarea hormonilor care te fac să te simți obosit. În jur de 15 sau 20 de minute înseamnă că te poți odihni puțin fără să cazi pradă unui somn adânc, iar apoi te trezești exact în momentul în care cofeină începe să-și facă efectul.
Studii desfășurate la Universitatea Hiroshima au arătat că această combinație a crescut cel mai mult productivitatea, rezultatele persistând timp de o oră de la momentul trezirii. Așadar, poate că este momentul ca managerii din corporații să investească în camere pentru dormit.
Încearcă să aranjezi altfel spațiul din jurul tău
Potrivit lui Christian Catalini, profesor la Școala Sloan de Management de la MIT, ajustarea locului în care angajații stau și lucrează poate îmbunătăți productivitatea și inovația.
Sigal Barsade, profesor la Universitatea din Pennsylvania, SUA, a spus că stările de spirit ale personalului pot fi „contagioase” , așa că gruparea persoanelor în funcție de dispoziție poate avea un efect benefic asupra atmosferei de la locul de muncă.
„Oamenii se infectează cu adevărat cu emoții unii de la alții”, a explicat Barsade, adăugând că dacă vrei să înveselești o persoană stresată cel mai sigur mod este să o grupezi cu cineva fericit și entuziasmat.
Angajații care iau pauze împreună sunt mai productivi
Potrivit unui studiu, colegii care iau pauze împreună au parte de o îmbunătățire a eficienței și productivității. Aceste pauze la comun le permit angajaților să se relaxeze și să facă schimb de informații.
A fost demonstrat faptul că această metodă a ajutat companiile să lucreze mai eficient, să reducă tensiunile și să-și păstreze angajații mai mulțumiți pentru mai mult timp.
Profită de lumina naturală
Potrivit studiilor, angajații care lucrează în spații cu geamuri aveau parte de 173% mai multă lumină albă decât cei care lucrează în spații fără geamuri. Analizele au mai arătat că angajații din spațiile cu geamuri dorm în medie cu 46 de minute mai mult pe noapte, iar calitatea somnului și a vieții acestora este mai bună, ceea ce duce în cele din urmă la o productivitate sporită.
Pe de altă parte, angajații din spații fără geamuri aveau parte de tulburări ale somnului și productivitate scăzută. Asta se întâmplă pentru că absența luminii naturale perturbă ritmul circadian al corpului și induce tulburarea afectivă sezonieră, potrivit Science Times.
Spații decorate în anumite culori
Ar putea părea neînsemnat, însă folosirea culorilor potrivite poate avea un impact major asupra productivității. În loc de pereți albi, o pată de culoare ar putea îmbunătăți starea de spirit și face ca angajații să aibă o stare mintală mai bună, chiar dacă aceștia nici măcar nu își dau seama.
Un studiu al Universității din Texas, SUA, a arătat că pereții albi nu sunt favorabili pentru productivitatea și calitatea muncii efectuate. Cercetările au evaluat trei spații colorate diferit, anume în nuanțe de roșu, alb și acvamarin. În încăperea albă, subiecții făceau mai multe greșeli decât cei din spațiile colorate în roșu și acvamarin.
Alte cercetări au dezvăluit că roșul poate îmbunătăți productivitatea, în timp ce albastru relaxează și încurajează imaginația și colaborarea. De asemenea, culoarea verde este perfectă pentru încurajarea inovației și creativității. Totuși, nuanțele de mov pot declanșa anxietate și mânie, iar gri poate contribui la depresie și o lipsă de motivație.
Sursa: descopera.ro