Capacitatea animalelor de a se îndepărta pe distanţe mari şi de a reveni cu bine acasă a fost mult timp învăluită în mister.
Pe lângă abilitatea porumbeilor de a găsi drumul lor spre casă şi migraţia sezonieră de reproducere a balenelor cu cocoaşă, există o mare varietate de creaturi capabile să călătorească într-un mod coerent, precis şi eficient.
Ştiinţa nu a identificat şi nu a înţeles pe deplin procesele şi indicii implicaţi în migrarea animalelor. Cu toate acestea, dovezile sugerează că o gamă largă de specii, de la cărăbuşi, la păsări şi câini, demonstrează abilităţii uimitoare de a călători pe distanţe lungi.
În luna aprilie, aventura lui Pero a devenit cunoscută. Câinele Pero a călătorit aproximativ 380 de km timp de două săptămâni. Câinele a reuşit să găsească drumul de la Cockermouth (Columbia) înapoi la casa lui anterioară, în apropiere de Aberystwyth.
Relaţia puternică dintre oameni şi câinii lor pare să primeze dorinţa de a crede că există ceva magic în această capacitate. Deci, care este motivul: această „legătură personală” între proprietar şi câine sau există un factor ştiinţific al biologiei implicate?
O mare varietate de animale utilizează diferite sisteme senzoriale pentru a putea călători pe distanţe mari. Furnicile de deşert, de exemplu, utilizează indicii olfactivi de mediu pentru a naviga în căutarea surselor de alimentare, dar şi a drumului înapoi la cuiburile lor. Albinele par capabile să-şi amintească rutele către siturile cu hrană, atunci când sunt expuse la mirosul de la acea locaţie. Alte specii, cum ar fi ţestoasele de mare, unii amfibieni, langustele şi păsările sunt capabile să utilizeze informaţia magnetică a poziţiei pentru a migra sau pentru a se orienta spre locaţii specifice. Această ultimă capacitatea de a exploata informaţiile geomagnetice este deosebită, deoarece este puţin probabil să fie afectată de condiţiile meteorologice, ciclurile de lumină şi întuneric, de caracterul sezonier sau poziţia la nivel mondial, în acelaşi mod în care alţi indici ar putea fi afectaţi.
În plus, pe lângă „busola magnetică”, păsările par să folosească soarele şi stelele drept repere de navigare. Viermi paraziţi sunt capabili să se deplaseze spre gazde noi, răspunzând la vibraţii seismice, iar alte specii folosesc vibraţiile pentru a captura prada. Liliecii, păsările şi mamiferele marine pot identifica, de asemenea, locaţia şi traseul de călătorie, cu ajutorul sonarelor şi infrasunetelor.
Dar cum a găsit câinele Pero drumul spre casă? Există posibilitatea ca multe animale, inclusiv câinii, să se deplaseze folosind o integrare a multora dintre sistemele interne şi semnalele externe menţionate mai sus. Câinii sunt, de asemenea, conduşi de amintiri, iar asocierile pozitive cu anumite locuri sau persoane sunt susceptibile de a avea ca rezultat o dorinţă de a reveni la ele. Capacitatea olfactivă dezvoltată la câini poate, de asemenea, să ajute la conştientizarea locaţiei.
Dovezi recente arată că unele primate si câinii posedă o moleculă asociată cu magnetopercepţia şi abilitatea de a sesiza un câmp magnetic.
Cryptochrome 1 este o moleculă sensibilă la lumină, care reglementează ritmul circadian la specii diverse cum ar fi plantele şi peştii. Se pare că această moleculă este prezentă în celulele con din retină la o serie de alte specii inclusiv la câini, vulpi, lupi, urşi şi bursuci. Acestă moleculă a fost identificată la unele specii de primate.
Sursa: descopera.ro
