Cum prelungeşti viaţa florilor din vază

by Andreea Radu

Vrei să te bucuri cât mai mult timp de florile tale preferate, pe care tocmai le-ai primit? Trebuie să recurgi la nişte trucuri pentru a le prelungi viaţa în vază. Iată câteva idei simple!

Igienizează bine vaza

Ca să eviţi dezvoltarea bacteriilor din vasul în care păstrezi florile, este recomandat să îl speli bine înainte, cu apă călduţă şi cu săpun. Mai poţi introduce în vază şi o monedă din cupru pentru a menţine scăzut nivelul bacteriilor.

Nu le ţine lângă fructe

Fructele emană un gaz în perioada de coacere, numit etilentă, care va scurta viaţa florilor, din această cauză fiind indicat să nu fie ţinute împreună.

Taie-le codiţele

Un truc folosit de cei mai mulţi florari pentru a ajuta florile să absoarbă mai bine apa este scurtarea codiţelor florilor pe diagonală, cu 1-2 cm, o dată la 2 zile, cu o foarfecă de grădinărit sau cu un cuţit. Pentru a evita putrezirea frunzelor care stau în apă, rupe-le înainte de a le pune în vază.

Aeriseşte camera

Un criteriu important este aerisirea încăperii în care se află florile, minimum 10 minute, zilnic. Pentru că au nevoie de aer proaspăt, este indicat să se evite fumul de ţigară.

Temperatura potrivită

Pentru a nu se ofili rapid, ţine florile la o temperatură medie, ferite de lumina puternică a soarelui. De asemenea, trebuie evitată amplasarea lor în preajma aparatelor de aer condiţionat şi a surselor de căldură.

Pune zahăr în apă

Şi florile iubesc zahărul deoarece le ajută să trăiască mai mult. Pune o linguriţă de zahăr în apă şi amestecă bine, până se topeşte. De asemenea, poţi adăuga şi câteva picături de alcool sau de oţet.

Sursa: click.ro

Facebook Comments