CUM ITI DAI SEAMA DACA AI TELEFONUL ASCULTAT!

by Paula Craciun

Bună seara dumneavoastră şi ascultătorilor noştri. Aşa răspund unii la telefon. E o ironie la adresa celor care ne ascultă telefonul. O isterie care a cuprins România

S-a întrerupt, dar nu pentru că a căzut reţeaua. Nici pentru că s-a descărcat telefonul. Şi, cum ziceam pe vremuri, pentru că a intrat cuplajul. Pardon, filajul.

Cartelele prepay sau abonamentele nu sunt sigure. De fapt, nimic nu e sigur. Contează doar aparatul pe care îl foloseşti. De exemplu, smartphone-urile sunt cel mai uşor de interceptat.

„Dacă ai portul bluetooth pornit, oricine din jurul tău îţi poate instala un program de

tip spion. În momentul în care avem o asemenea aplicaţie pe telefon, aceasta trimite un semnal celui care a instalat-o, îi sună de fapt telefonul şi lui, iar el ascultă ca şi cum ar fi a treia persoană„, spune Anca Georgescu, inginer IT.

Specialiştii desfiinţează miturile care umblă pe internet privind modalitatea prin care îţi dai seama că telefonul este interceptat. Printre acestea:

-supraîncălzirea bateriei.

-ecranul telefonului se luminează fără a fi accesat.

-descărcarea mai rapidă.

-apelarea la 544.

Tehonolgia este atât de avansată, explică experţii, încât puţini sunt cei care se pot îndoi de siguranţa convorbirii. Dacă totuşi specialiştii nu v-au convins şi aveţi în continuare emoţii, cel mai simplu e să scoateţi bateria telefonului şi să purtaţi discuţia în altă parte.

Analiza rapoartelor SRI din perioada 2007 – 2012 arată că mandatele de interceptare puse în aplicare de SRI s-au triplat în şase ani, de la puţin peste 10.000 de acte autorizate în 2007 la peste 36.000 în 2012.

Sursa: observator.tv

Facebook Comments