Florin Zamfirescu are 71 de ani și este în continuare într-o formă de invidiat. Actorul, care a divorțat de Cătălina Mustață în urmă cu ceva ani, s-a mutat în Mogoșoaia alături de soția lui, Daciana, și sunt mai fericiți ca niciodată.
Într-un interviu pentru click.ro, Florin Zamfirescu a povestit cum a reușit ca pe un teren cumpărat în 1995 să ridice o vilă cochetă și să amenajeze o grădină fabuloasă, un loc unde se remarcă imediat mâna de om gospodar. „Pomi fructiferi, flori, legume, grădina din spatele casei de care mă ocup exclusiv. Aici am un vişin, dar nu sunt pentru consum. E un soi superb, cu fructe mari, cam acrişoare, pe care le folosesc la vişinată. În grădină am toate nebuniile: hrean, rubarba din ale cărei tije facem prăjituri.
Am roşii, ceapă, castraveţi, vinete două rânduri, apoi ardei, gogoşari, kapia, iuţi. Aici am pus fasole, dar nu am mai avut araci pentru ea şi s-a urcat săraca pe gard. Aici am leuştean, ţelină. Le ud la picătură, cam la 3-4 zile. Am mare grijă de ele. Le ţin doar pentru consum, cât am nevoie în casă” , a spus actorul pentru sursa citată.
Niciodată nu mi-a fost frică de el. Am ascultat legile, dar eu nu cred în poveştile astea. Este doar o intenţie de a subjuga omenirea, de a ne CIPa, de a ne vaccina. Eu mi-am văzut de-ale mele aici, am făcut mişcare prin curte. Gândiţi-vă că, în cariera mea, am filmat în multe ipostaze grele, în apa îngheţată. Am avut 40 de grade şi a trebuit să mă duc la spectacole sau la filmări aşa şi mi-a trecut gripa, răceala, în timp ce filmam. Când e să mori, mori oricum”, a declarat actorul pentru sursa citată.
Sursa: libertatea.ro