Cum împacă Adela Popescu teatrul cu momentele când trebuie să alăpteze

by Cristian Dobre

Chiar dacă este mamă a doi copii, Adela Popescu  se menține în continuare activă. Recent, soția lui  Radu Vâlcan a reînceput activitatea la teatru. Pentru că duminică seară juca în piesa “Haimanaua”, la Sala Dalles, ea a fost nevoită să îl alăpteze pe mezinul familiei, Andrei, în culise.
Adela Popescu îl alăptează încă  pe Andrei, cel de-al doilea băiețel.

„O să revin în toamnă, aşa că el va fi deja la diversificare şi nu va mai fi alăptat tot timpul. Acum e alăptat exclusiv şi la două ore i se face foame. Am venit aici, la Sala Dalles, am repetat, apoi a venit soţul meu, Radu, cu bebeluşul şi i-am dat să mănânce, apoi au plecat acasă. Iar după spectacol mă grăbesc spre casă ca să-l alăptez din nou”, a declarat Adela Popescu, pentru click.ro. Recent, Adela Popescu a povestit pe blogul personal, despre problemele pe care le-a avut, după ce a născut pentru a doua oară. Se pare că Alexandru a avut câteva accese de gelozie, moment în care părinții lui au încercat să găsească soluția perfectă.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments