Arhitecţii slovaci au făcut publice planurile unei capsule super-compacte care te poate ajuta să duci o viaţă de nomad, independentă, oriunde în lume. Ai tot confortul de acasă pe drum, susţinut de energii regenerabile.
Capsula are dimensiuni reduse, 2,55 m x 4,45 m x 2,25 m, dar designul său a fost gândit pentru a fi suficient pentru doi adulţi. Aceasta este dotată cu o turbină eoliană de 750 W şi 2,6 metri pătraţi de panouri solare.
„Ecocapsula”, aşa cum a fost ea denumită, are forma unui ou şi poate, totodată, să stocheze în baterii toată energia de care ai nevoie într-o zi ploioasă.
Forma specială a capsulei favorizează colectarea apei într-un rezervor aflat sub podea unde aceasta este filtrată, iar orice bacterie este eliminată.
În interiorul ecocapsulei există o toatelă cu duş, o mică bucătărie, un pat, o masă şi un spaţiu de depozitare. Pereţii sunt izolaţi extrem de bine pentru a menţine o temperatură confortabilă în interior.
Ecocapsula a fost prezentată în cadrul unui festival de la Viena şi ar putea fi disponibilă pe piaţă spre sfârşitul anului.
Sursa: descopera.ro