Relatările istorice indică faptul că în Evul Mediu la numeroase mănăstiri existau călugăriţe care sufereau de ”isterie de locomoţie”, o boală psihogenă în masă prin care unele femei dădeau semne că ar fi posedate de demoni sau aveau un comportament sexual deviant.
În unele cazuri, ele ar fi mieunat ca pisicile şi ar fi încercat să se caţere cu unghiile în copaci.
Perioada în care călugăriţele se purtau în acest fel a durat în jur de 300 de ani şi ar fi început în jurul anului 1400, afectând mănăstiri din toată Europa. Ultima a fost, cel mai probabil, una dintre cele mai sângeroase. În 1749, o femeie de la o mănăstire din Wurzburg, Germania, a fost decapitată, fiind suspectată de vrăjitorie, după un episod de leşin de în masă, spume la gură şi strigăte. În general, astfel de manifestări erau ”tratate” prin chemarea unui preot care realiza un ritual de exorcizare.
Cercetătorii sunt de părere că aceste comportamente erau cauzate de o combinaţie de stres şi o credinţă religioasă profundă în ceea ce priveşte posedările demonice.
Femeile care erau trimise la mănăstire nu mergeau întotdeauna de bunăvoie. Mai mult, viaţa la mănăstire era, la 1400, foarte dificilă. Devotamentul şi spiritualitatea nu erau pentru toată lumea, iar stresul şi lipsurile de care aveau parte aceste femei le făcea uneori să reacţioneze impulsiv. Când o făceau, comportamentul lor părea similar cu cel al unei persoane posedate deoarece erau susceptibile la astfel de mesaje.
Sursa: descopera.ro
