Christina Aguilera a apărut nemachiată pe coperta unei reviste, iar fanii ei au declarat că arată incredibil fără machiaj, scrie CNN.
Christina Aguilera, în vârstă de 37 de ani, este uimitoare și aproape de nerecunoscut pe noua copertă a revistei Paper. Artista, care a renunțat la autobronzantul care o caracterizează, la mascara și rujurile stridente, are un ten incredibil și este pistruiată.Ea a publicat pe contul ei de Instagram coperta revistei în care apare nemachiată.
Cântăreața, care a obișnuit pe toată lumea să apară extrem de machiată, a renunțat la farduri pentru ediția Transformation 2018 a revistei paper. In articolul din publicație, Aguilera a spus că se află într-un moment al carierei sale în care vrea să “renunțe la toate”.
“Întotdeauna am fost cineva care, evident, iubește să experimenteze, iubește teatrul, iubește să creeze o poveste și să joace un personaj într-un film sau pe scenă”, a spus ea. “Sunt un interpret, asta sunt prin natura mea. Dar acum sunt într-un moment, chiar și muzical, în care simt un sentiment eliberator să renunț la toate pentru a aprecia frumusețea brută”.
Dar în interviu adaugă că asta nu înseamnă că renunță la genele false și la buzele strălucitoare pe viitor.
Apariția în revista Paper vine după ce recent Christina Aguilera și-a amintit de ce a fost considerată una dintre cele mai sexy artiste din lume și a postat pe contul său de Instagram trei fotografii realizate cu ea goală în cadă.