Articulatiile reprezinta elementul-cheie in functionarea aparatului locomotor. Mai sunt numite si ‘’balamale’’, insa ele functioneaza si ca ‘’suspensii’’. Exista multi factori care pot duce la pierderea mobilitatii in articulatii. Printre cele mai comune cauze se numara: castigarea in greutate, cu cresterea presiunii intraarticulare si erodarea mai rapida a cartilajului articular; sedentarismul (hipotrofie musculara cu hiperlaxitate ligamentara); consumul exagerat de carne (depunere de cristale de urati pe partile moi); consumul neadecvat de apa (1 – 1,5 litri/zi), deoarece cartilajul este 70% apa – astfel, un aport mai mic de apa duce la hipotrofia (subtierea) lui in timp.
Pe langa miscarea zilnica, macar 20 de minute (exercitii in lant kinetic inchis: bicicleta medicinala, stepper), si mentinerea greutatii in limite normale (maxim 5 – 6 kg in plus peste greutatea optima), se pot prepara si utiliza urmatoarele uleiuri terapeutice:
Ulei pentru articulatii si muschi. Ingrediente: Varianta 1: 50 ml ulei de migdale sau de sunatoare, 5 picaturi ulei eteric de rozmarin, 3 picaturi ulei eteric de ienupar, 2 picaturi ulei eteric de scortisoara, 2 picaturi ulei eteric de levantica Varianta 2: 30 ml ulei de migdale sau de sunatoare, 4 picaturi ulei eteric de portocala, 4 picaturi ulei eteric de maghiran, 2 picaturi ulei eteric de scortisoara. Cum se procedeaza (pentru ambele amestecuri): Se amesteca uleiurile eterice cu uleiul de migdale (sau sunatoare). Se maseaza zona afectata a articulatiilor sau a muschilor.
Ulei de ghimbir. Se rade 1 radacina ghimbir si se stoarce zeama printr-un tifon. Se amesteca o parte de suc de ghimbir cu 5 parti de ulei de susan. Cu uleiul astfel obtinut se frictioneaza membrele dureroase. Este recomandat si pentru picioare si maini reci. Restul uleiului se poate pastra cateva zile intr-un borcan cu capac, la frigider.
Ulei de masline si sare, pentru dureri articulare. Se pun 20 de linguri de ulei de masline si 10 linguri de sare de mare intr-un recipient. Se amesteca ingredientele bine, apoi se maseaza regiunile afectate cu remediul obtinut (dimineata), pentru aproximativ 3 minute. Treptat, durata masajului trebuie sa ajunga la 10-20 de minute. La final, se sterge zona tratata cu un prosop umed. Acest tratament dureaza cel putin 10 zile. Stimuleaza circulatia si regenerarea musculara in cartilaje si tesuturi.
Sursa: sanatate.bzi.ro