Cum a reușit Mariah Carey să slăbească 12 kilograme

by Cristian Dobre

Mariah Carey a slăbit considerabil după ce și-ar fi pus inel gastric. Paparazzi au surprins-o alături de iubitul ei, afișând o siluetă impecabilă după ce în ultima perioadă pierduse lupta cu kilogramele, scrie The Sun.

Artista, în vârstă de 48 de ani, a luat cina în oraș alături de iubitul ei, Bryan Tanaka, iar pentru eveniment a purtat o rochie neagră, mulată, care i-a evidențiat talia subțire.Presa a scris că artista a apelat la o intervenție chirurgicală pentru a reuși să slăbească, dar informația nu a fost confirmată oficial de niciun reprezentat al ei.

Potrivit unor surse, Mariah a pierdut în jur de 12 kilograme până în ianuarie, dar judecând după aceste fotografii artista a slăbit chiar mai mult de atât.

În octombrie 2017, Page Six scria că Mariah Carey și-a pus inel gastric.Recent, Mariah Carey a dezvăluit că este bipolară. Cântăreața a vorbit prima dată despre boala psihică de care suferă și a precizat că a fost diagnosticată cu această boală în anul 2001. Ea spune că în prezent urmează o terapie în cadrul căreia i-au fost prescrise medicamente contra tulburării bipolare de tip 2, citează Agerpres un interviu acordat pentru People.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments