Cum a reușit Bianca Rus să slăbească 50 de kilograme

by Cristian Dobre

Bianca Rus a slăbit foarte mult în urma operației de mocșorare a stomacului pe care a făcut-o cu ceva timp în urmă. De la 100 de kilograme, vedeta a ajuns să cântărească 50 de kilograme.

Bianca Rus a dezvăluit, pentru click.ro, cum se menține acum în formă, după ce a ajuns la greutatea dorită. „Sunt mulțumită de felul în care arăt, dar vreau și mai mult de la mine. Acum am început să merg în fiecare zi la sală și am un program de două ore de mișcare pe zi, ceea ce mă ajută să se vadă rezultatele destul de rapid. La mâncare nu am restricții, mănânc de trei ori pe zi, însă foarte puțin. Mai am de lucrat, chiar dacă multe persoane mi-au zis că arăt foarte bine. În momentul de față lucrez doar la menținere și la tonifiere, nu aș putea să zic că îmi mai doresc să slăbesc. Am ajuns și imaginea unui antrenor de sport în aceste momente, ceea ce mă bucură foarte mult”, a declarat Bianca Rus pentru sursa mai sus-menționată.

În luna mai a anului trecut, Bianca Rus s-a căsătorit cu iubitul ei, Antonio.  În luna octombrie, vedeta a făcut nunta la S atu-Mare. La o lună de la  nuntă, Bianca Rus a trecut prin momente groaznice, fiind agresată de partenerul de viață după ce s-au întors din luna de miere din Dubai. Ulterior, cei doi au ajuns la divorț.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments