Cum a reușit Alexandra Stan să scape de cele 10 kilograme puse în America

by Cristian Dobre

Conștientă de faptul că în ultima vreme a cam exagerat cu mâncarea și că are câteva kilograme în plus, Alexandra Stan a luat atitudine și, profitând de timpul liber, a revenit în România, pentru a intra într-un program de slăbit.
În ultima perioadă, Alexandra Stan părea că este mândră de formele ei și, chiar dacă luase câteva kilograme în greutate, se expunea în lenjerie intimă pe site-urile de socializare. De ceva vreme, și-a dat seama însă că publicul apreciază mai mult siluetele filiforme, în defavoarea celor rubensiene, așa că a luat atitudine.

Cântăreața a revenit în țară și s-a apucat de remodelare. Iar prima oprire a fost la o clinică de înfrumusețare dotată cu aparatură performantă, care să o ajute să dea repede jos kilogramele în plus. Alexandra a ales România pentru a-și recăpăta silueta în primul rând pentru că aici nu există atât de multe tentații culinare ca în SUA. Apoi, are asigurate toate serviciile de remodelare pe sistem barter, în baza publicității pe care o face salonului. Viața din America i-a dat metabolismul peste cap.

A reintrat în blugii pe care nu-i mai purta de doi ani

Alexandra a început să se îngrașe când s-a mutat în America și a-nceput să mănânce haotic. Gurmandă din fire, ea a luat, în câteva luni, 10 kilograme! Pentru că nu s-a putut abține de la dulciuri și produsele de tip fast-food și nici n-a mai făcut sport, a reușit performanța de a nu mai încăpea în cele mai multe dintre hainele din șifonier. Abia recent, după remodelarea începută în România și regimul adoptat, cântăreața a intrat într-o pereche de blugi pe care n-a mai reușit s-o tragă pe ea în ultimii doi ani.

Sursa: libertatea.ro


Facebook Comments