Zi importantă pentru artistul Liviu Vârciu. Acesta a dus-o pe Anastasia, fata lui cea mică, la grădiniță. În prima ei zi la grădiniță, micuța nu a reacționat prea bine.
Artistul a postat, pe contul său de Instagram, o înregistrare în care apare alături de Anastasia, care îi mărturisește că nu-i place la grădiniță.
„Nu-ți place, tată, la grădiniță?”, o întreabă Liviu Vârciu pe fiica lui. „Nu”, răspunde Anastasia. „De ce nu își place, tată? Rămânem sau mergem?”, mai spune artistul. „Nu”, zice micuța.
Liviu Vârciu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din showbiz-ul românesc. A cântat alături de trupa L.A., cu care a avut un foarte mare succes la public. Ulterior, Liviu Vârciu s-a concentrat pe cariera de actor, dar și de prezentator de emisiuni de televiziune. A fost căsătorit o singură dată, cu fosta prezentatoare de televiziune Adelina Pestrițu. Liviu Vârciu are două fete: Carmina, din relația cu Amy Teiceanu, și Anastasia, din relația cu Anda Călin. Liviu Vârciu și Anda Călin s-au despărțit anul trecut. Însă cei doi s-au împăcat din nou anul acesta.
Sursa: libertatea.ro