Cum a început povestea de dragoste dintre Anca Serea și Adi Sînă

by Cristian Dobre

Anca Serea și Adi Sînă formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi cresc împreună cinci copii și au o căsnicie așa cum și-au dorit. Puțini sunt însă cei care știu cum a început povestea lor de dragoste.
Totul a început pe vremea când Anca era reporter. „Anca era foarte înţepată şi nu i-a acordat prea multe şanse lui Adrian la început. Eu am fost reporter la o televiziune muzicală şi i-am luat un interviu. Eram însărcinată cu Sara şi mi-a spus că vrea să aibă şi el o familie frumoasă la un moment dat. Apoi ne-am luat la revedere civilizat. Altă dată, am fost într-un bar cu nişte prietene şi el m-a salutat, eu i-am spus bună, firesc. El a venit atunci să vorbească cu mine, iar eu i-am zis, Bine, pa. Mi-am văzut de seara mea şi la finalul serii m-a întrebat dacă vreau să-i dau numărul. Apoi, dimineaţa m-a sunat”, a spus Anca Serea la „Răi Da Buni”.

Anca Serea a început anul 2019 cu o vacanță în Austria. Împreună cu soțul ei, Adrian Sînă, și 4 dintre cei 5 copii, fosta prezentatoare TV s-a relaxat timp de 4 zile la Viena,  iar apoi, aceștia au petreacut la munte alte 10 zile.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments