Cum a devenit un om al străzii român erou într-un oraș din Italia

by Andreea Radu

Un român din Italia, care doarme într-un parc din Fabriano după ce a rămas fără loc de muncă și casă, i-a impresionat pe locuitorii orașului cu un gest neașteptat, iar acum este lăudat de presă și administratorii localității, scrie digi24.ro.

Valentin Săraru, 48 de ani, care locuiește pe străzi de ani de zile, și-a stabilit „domiciliul” în parcul Pisana, care, însă, era într-o stare deplorabilă în ultima perioadă. Bărbatul a curățat bustul de marmură al unui personaj istoric din secolul al XIX-lea, fost primar al orașului și ministru, Enrico Stelluti Scala, care fusese acoperit de mizerie și vegetație și practic nu mai era vizibil, potrivit presei locale.

„Am muncit la ea câteva zile, dar în cele din urmă rezultatul mi-a dat satisfacție”, a spus Valentin, pozând în fața statuii de trei metri înălțime.

„Am aflat cine a fost această persoană și ce a reprezentat pentru oamenii din Fabriano și cred că ar fi frumos dacă ar exista un fel de reinaugurare”, a mai spus românul.

Însă acesta nu a fost singurul lui gest frumos. Zilnic, Valentin curăță parcul, strângând gunoaiele și frunzele uscate.

„Colaborez cu o echipă de voluntari care îmi lasă saci pentru gunoaie și practic în fiecare zi curăț parcul de frunze și gunoaie”, a mai spus Valentin.

Momentan, bărbatul locuiește în parc, într-o căsuță din lemn din spațiul de joacă al copiilor, însă speră să-și găsească o locuință adecvată pentru iarnă.

„Acum am un mic aragaz pentru a pregăti o masă caldă și trebuie să mulțumesc unor localnici care deseori îmi oferă produse de strictă necesitate”, mai spune Valentin.

După ce gestul lui Valentin a fost lăudat de presa locală, serviciile sociale s-au implicat în cazul său și au promis că îi vor găsi o locuință.

Facebook Comments