Astăzi a fost etapă intermediară în Liga 1 la fotbal feminin, iar pe arena “Banatul” din Sânnicolau Mic s-a ţinut un minut de reculegere în memoria fostului antrenor al “leoaicelor” de la Piroş, Florin Bugar, decedat la vârsta de doar 49 de ani. A fost şi primul meci în care Dan Cuedan, noul tehnician al echipei arădene, a stat pe bancă, după ce la Odorhei nu s-a putut deplasa din cauza unor probleme personale. Piroş Security a câştigat clar, scor 4-0 (3-0) în faţa reşiţencelor de la Banat Girls, formaţie nou promovată. Gazdele au dominat clar ostilitățile şi au închis conturile încă din prima repriză, când Marcea, Drăgan şi Răduc au marcat şi au stabilit scorul pauzei. În partea a doua, Ruvila și-a deviat nefericit balonul în proprie poartă după centrarea lui Șuveț, iar Cuedan debutează pe banca tehnică a “leoaicelor” cu o victorie concludentă, obţinută în memoria lui Bugar. Cu două jocuri mai puţin disputate, restanţele cu Alexandria şi Becicherecu Mic, Piroş ocupă locul 7, cu 11 puncte şi se apropie de zona de play-off.
Succes obţinut în memoria lui Florin Bugar
În această a noua rundă, intermediară, s-au mai consemnat rezultatele: Carmen Bucureşti – Selena Constanţa 4-0, Universitatea Galaţi Vasas Femina Odorhei 2-2 şi Universitatea Alexandria – Fortuna Becicherecu Mic 0-3. Meciul Olimpia Cluj – Heniu Prundu Bârgăului se joacă la această oră. Partida dintre Fair – Play şi ACS Fotbal Feminin Baia Mare a fost anulată. Piroș Security Arad a evoluat în meciul de astăzi în formula: Maha – Olariu (81 Tomescu), Ancăș, Prisăcari, Marcea – Suveț, Răduc (78 Kugler), Sucilă, Drăgan – Parlak (68 Neacșu) – Sîrbovan (81 Bot).