De când Bătrâna Doamnă a devenit jucăria edilului șef al Aradului, de care acesta își aduce aminte sporadic, numai când are nevoie, în scopuri populiste, propagandistice sau electorale, fotbalul arădean se zbate într-o cruntă mediocritate. Au trebuit să cadă rând pe rând arenele Aradului, pentru a face loc comerțului en-gros cu mâncare procesată, aducător de venituri, pentru ca un derby precum UTA-Poli să se desfășoare în condiții absolut nedemne.
Din cele mai vechi timpuri se știe că o casă nu se construiește pe nisip. Cu atât mai puțin pe noroi. Ei bine, aproape orice puteau încerca, în orezăria de pe stadionul Motorul, cele două echipe. În afară de fotbal. Mocirla aceea îndemna mai degrabă la lupte în noroi.
Dar de ce să ne mai mirăm câtă vreme, în absența variantelor, UTA a ajuns să se antreneze în Ungaria, la Bătania? V-ați fi închipuit așa ceva în urmă cu 15-20 de ani? Exclus. Iar la meciurile oficiale, gruparea simbol a Aradului se înghesuie într-un spațiu neprimitor, complet inadecvat. Câți suporteri au fost nevoiți să urmărească jocul de acasă, în fața televizoarelor, din pricina capacității extrem de reduse a bazei din Aradul Nou? Vă spunem noi. Majoritatea. Plus că spațiul strâmt din zona arenei predispune (s-a constatat asta) la producerea de incidente.
Una peste alta, în timp ce fotbalul de performanță și sănătatea noastră, a arădenilor dornici de mișcare, se duc pe apa sâmbetei, ne rămâne să așteptăm cu răbdare. Noul stadion vechi. Promis. Va fi gata… cândva. Când? Poate de Paști. Ale cailor oare?
