CS Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), pe Stadionul Ion Oblemenco din Bănie, în sferturile de finală ale competiţiei.
Soarta partidei a fost decisă de golul marcat de Nicuşor Bancu (56), care a profitat de o ieşire neinspirată a portarului Jaime Penedo, după o lansare foarte bună venită din partea lui Tiago Ferreira.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, decedat la doar 31 de ani.
CS Universitatea Craiova este a treia echipă calificată în semifinale, după Gaz Metan Mediaş şi FC Hermannstadt. Ultima echipă din careul de aşi se va decide dintre FC Botoşani şi CSM Poli Iaşi, meci programat pe 13 martie.