Clubul Sportiv Universitatea Aurel Vlaicu a organizat astăzi o ultimă conferinţă de presă în acest an, cu ocazia premiilor oferite performerilor din 2014 dar şi a sosirii la Arad a atletei Mădălina Florea, speranţă pentru Jocurile Olimpice şi a antrenorului său, Ion Avram. Conducerea clubului arădean a alcătuit şi un clasament al primilor 5 sportivi ai grupării pe 2014: 1. Marius Petruse – gimnastică aerobică, 2. Mădălina Florea – atletism, 3. Raul Hănciuţa – judo, 4. Florin Maxim – rugby, 5. Ervin Mozeş – şah. Invitata specială a întâlnirii de astăzi, Mădălina Florea, a cucerit în acest an 5 titluri naţionale, plus alte trei medalii, aur, argint şi bronz la Campionatul Balcanic.
Florea a refuzat oferte de „afară”!
“Nu m-am gândit deloc să plec din ţară, chair dacă manageri din SUA sau Europa m-au căutat, am tot timpul oferte când merg să concurez în străinătate. Am tot ceea ce am nevoie, plus antrenorul. Mi-e bine deocamdată aici. De aceea mulţumesc conducerii clubului din Arad pentru condiţii şi susţinere”, a spus, printre altele, Mădălina Florea. Atleta clubului universitar visează la Jocurile Olimpice, obiectiv destul de greu de îndeplinit în condiţiile în care concurenţa este extrem de puternică pe plan european, iar baremul trebuie obţinut la o competiţie internaţională majoră:
Speranţe pentru Jocurile Olimpice
“Pentru Jocurile Olimpice trebuie să îmi fac baremul, fie pe 5.000, fie pe 10.000 de metri, sau chiar maraton. Am nevoie să progresez cel puţin la fel de mult ca în acest an, nu va fi deloc uşor. O şansă bună ar fi la Europenele din vara anului viitor„, a mai spus Mădălina Florea, care imediat după Crăciun va concura la un concurs în Franţa. „În fiecare an a progresat 40-45 de secunde, atât la 5.000 cât şi la 10.000 de metri. Un mare dezavantaj este însă că pe plan naţional nu prea are concurenţă„, a spus antrenorul Ion Avram. Directorul CSU Arad, Ovidiu Şerban, a avut numai cuvinte de laudă la adresa tandemului Florea – Avram, diriguitorul clubului afirmând că
Şerban, dezamăgit de sportul arădean
“Aradul ar trebui să înţeleagă că ar putea beneficia de acest cuplu valoros încă vreo 15 ani de acum încolo. Mădălina este o sportivă de top, care deja a confirmat, aleargă cam 600 de kilometri pe lună!” Pe de altă parte, Şerban şi-a manifestat îngrijorarea pentru rezultatele slabe din acest an în sportul arădean, dar şi deschiderea pentru o masă rotundă, cu participarea oamenilor de sport şi a reprezentanţilor autorităţilor locale, pentru a găsi soluţii de revigorare a acestei importante direcţii a comunităţii arădene.
Soluţii pentru redresare
“Sportul arădean e slab de tot în acest moment. Există doar trei echipe şi încă trei sportivi de top, în rest e jale mare. De vină sunt în special oamenii din sport, trebuie să facem ceva cât mai repede!”, avertizează Ovidiu Şerban. Directorul clubului universitar a înaintat din nou ipoteza unor parteneriate public-public, cu Primăria, pentru salvarea anumitor sporturi de mare tradiţie şi impact la nivel mondial, cum de pildă este rugby-ul.