În palatul gimnasticii din capitala Azerbaidjanului, Baku, s-au desfășurat Campionatele Mondiale de juniori la gimnastică aerobică. Printre medaliați s-au aflat și doi sportivi de la CS Universitatea Arad, „studenţii” Darius Branda și Vlăduț Popa, antrenați de Ramona Haidu. Daria Mihaiu, Darius Branda și Leonard Mantea au câștigat cele mai multe medalii pentru România, trei la număr! Mihaiu și Branda (foto) au avut cea mai bună evoluție în proba de cuplu, câştigând disputa pentru aur cu gimnaștii din Rusia și Bulgaria şi devenind campioni mondiali! Apoi, aceștia au câștigat și argintul alături de Mirela Frîncu, Larisa Suiu, Vlad Popa și Mădălin Boldea, la aerobic dance, dar și bronzul în ultima finală a competiției, la grup, alături de Leonard Manta, Larisa Suiu și Claudia Gheorghe.
Leonard Manta a mai cucerit un bronz la individual, dar şi un argint la trio, alături de Claudia Ristea și Claudia Gheorghe. În perioada 27-29 mai, la Baku, va avea loc cea de-a 16-a ediţie a Campionatelor Mondiale de seniori. Pentru juniori urmează Europenele din perioada 17-19 septembrie, programate în Italia.