CSU Arad a cedat la mare luptă, scor 10-11, meciul de pe teren propriu cu Ştiinţa Petroşani, din cadrul etapei a zecea a Diviziei Naţionale la rugby. Grindei, cu un eseu şi Szucs, cu o transformare şi o lovitură de pedeapsă, nu au putut opri victoria la limită a minerilor, care au avut şi ei un eseu, dar o lovitură de pedeapsă în plus, în total două.
CSU Arad a evoluat în formula: Grindei, Marinca, Roșian – An.Cristea, A.Farcaș – Postolachi, D. Stoica, Ciocan – Erdei, Cleics – Burai, C.Farcaș, Nastiuc, Dat – Szucs, pe parcurs mai jucând: Miu, Petrovay, Bordea, Faraoussi, Perici, Csornai și Popescu.
Cu 6 puncte acumulate, trupa lui Marian Grindei e tot ultima în clasamentul ligii secunde, la două lungimi în spatele Bucovinei Suceava. În celelalte partide ale rundei s-au înregistrat rezultatele: Suceava vs. Buzău 8-83, Tomitanii Constanța vs. Năvodari 17-22 și Galați vs. Bârlad 18-26.
În următorul meci, restanță din etapa a noua, programat joi, 5 aprilie, ora 11, Aradul va evolua pe terenul grupării Gloria Buzău, locul doi în clasament, la o singură lungime de liderul din Constanța.