CSU Arad a fost inclusă în noua Ligă Naţională de rugby, dar „studenţii” nu pot onora competiţia

by Sorin Haut

Federația Română de Rugby lansează un nou format competițional intern, începând cu sezonul 2022. Majoritatea echipelor de seniori din România au decis formatul competițional al întrecerilor interne pentru sezonul viitor, anunţă site-ul oficial al FRR. 15 echipe de seniori ar trebui să se înfrunte începând de anul acesta în competiția internă pentru a-și adjudeca titlul de campioană națională. Competiția va purta denumirea de Liga Națională de Rugby. În privința competițiilor de rugby 7, s-a hotărât ca la turnee să participe echipele înscrise în Liga Națională sau cele care au înscrise în competițiile naționale cel puțin două echipe de juniori. Revenind la Liga Naţională, aceasta va debuta pe 9 aprilie și se va desfășura pe două grupe regionale, în care au fost incluse toate formațiile de seniori aflate în viață, inclusiv cele de Divizia Naţională (liga secundă), după cum urmează: Grupa 1: Știința Baia Mare, SC-UASAMVB Timișoara, CSU Cluj, CS Știința Petroșani, RC Gura Humorului, CSM Suceava, CSU Arad, CSU Alba Iulia; Grupa 2: CSA Steaua, CS Dinamo, CS Năvodari, RC Bârlad, CSM Galați, RC Grivița, CS Poli Iași. În grupe se va juca un tur Berger, 7 respectiv 6 partide de echipă. Primele două clasate vor califica în play-off, iar restul echipelor vor lua parte în play-out. În play-off intră patru echipe și se va juca tur-retur, adică 6 partide de echipă, iar în play-off ar intra restul de 11 formații, pentru cte 10 partide de echipă.

Rămâne varianta rugby-ului în 7, în caz contrar se pune lacătul la nivel de seniori!

Se pare însă că nu toate divizionarele secunde și-au dat acordul definitiv pentru acest format competițional şi foarte probabil sunt destule care vor refuza participarea, în condiţiile în care nu beneficiază de condiţii financiare şi un lot adaptate pentru duelurile cu forţele rugby-ului românesc. De exemplu, CS Universitatea Arad susține că nu va lua startul în noua Liga Națională de Rugby, pentru că pur şi simplu diferenţele sunt uriaşe între echipele de primă şi secundă ligă, din toate punctele de vedere. Se invocă în special partea financiară, Aradului lipsindu-i cel puţin 350 de mii de euro pentru a face faţă la acest nivel şi implicit partea sportivă şi de pregătire, cu un regim mai mult de amatori. Totuşi, CSU Arad doreşte să participe în Campionatul Naţional de rugby în 7, asta pentru a nu pune lacătul pe activitatea echipei şi în general a rugby-ului din oraşul nostru, un răspuns din partea Federaţiei fiind aşteptat în zilele următoare.

 

 

Facebook Comments