Clubul Sportiv Școlar Gloria Arad a participat în weekendul trecut cu 23 de sportivi la Cupa Internațională de Judo “Constantin Ali Bogdan”, de la Timișoara. Cu 20 de medalii în cont, dintre care șapte de aur, nouă de argint și patru de bronz, clubul arădean a primit cupa pentru locul 1 în clasamentul cluburilor participante! La startul întrecerii de pe Bega s-au aliniat peste 600 de sportivi de la 45 de cluburi din patru țări.
Medaliații Gloriei pe tatami au fost: Maria Kunszabo, Matei Kunszabo, Tobias Nedelcu, Ryan Luca, Cezar Mândiță, Iunia Nedelcu și Alex David – toți medaliați cu aur; Amado Popescu, Patrick Șuteu, Tudor Timandi, Matei Stan, Darius Iftimie, David Iftimie, Oliver Loczi, Darius Mișcoiu și Ruben Igna – toți argint; Rareș Moldovan, Delia Zimbran, Daris Szekely și Fabian Constantin – toți bronz. Sportivii sunt pregătiți de profesorii Luca Kunszabo, Cristian Mercea și Iosif Takacs.