Sala Universității Aurel Vlaicu Arad a găzduit a cincea ediții a Zilei Judoului Arădean, eveniment deja tradiţionat dedicat mareului maestru Mihai Botez. Competiția a adunat la start, pe tatami, 421 de sportivi de la 41 de cluburi din cinci țări: România, Ungaria, Serbia, Croația și Slovenia. S-a concurat la trei categorii de vârstă, feminin și masculin: sub 12 ani (copii născuți în anii 2005 și 2006), sub 14 ani (2003 și 2004) și sub 16 (2001, 2002, 2003). România, cu judoka din Arad, Bihor, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bistriţa şi Vaslui, și-a adjudecat prima rundă a Euroligii.
Următoarele trei etape vor avea loc la Szeged (Ungaria), Subotica (Serbia) și Osjek (Croația). Premiul de 500 de euro a revenit celui mai titrat club din competitiţie, CSS Gloria Arad, cu profesorul Mihai Telechi la cârmă. De menţionat că principalul merit în susţinerea financiară i-a revenit lui Silviu Turc, om de afaceri arădean şi un mare împătimit al judoului.
CSS GLORIA A LUAT MARELE PREMIU LA ZIUA JUDOULUI ARĂDEAN
Facebook Comments