CSM Arad a fost în prim-plan, la Naţionalele de junioare şi senioare la ritmică: toate sportivele au urcat pe podium! (FOTO)

by Sorin Haut

Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit în perioada 24-26 septembrie Campionatul Naţional de junioare şi senioare, competiţie la care CSM Arad – antrenoare Daniela Chiriac, Tatiana Novikova şi Flavia Micula – a fost din nou foarte bine reprezentat. La categoria junioare (2006-2008), individual compus, cele şase gimnaste arădene au terminat în primele 14 locuri, din 46 de participante: Catrina Buniov a fost foarte aproape de bronz, clasându-se pe locul 4, cu 57.500 puncte, Carina Crainic a fost pe 5 (56.333), Dalia Marin pe 6 (55.967), Karina Kuncz pe 7 (53.300), Antonia Stănescu pe 10 (51.867) şi Andra Crainic pe 14 (49.701). În concursul pe obiecte, au venit şi medaliile: la cerc, Carina Crainic a luat argintul, iar Karina Kuncz bronzul, Dalia Marin a terminat pe 4, iar Catrina Buniov pe 10; la minge, Catrina Buniov a fost a patra, Dalia Marin a venit pe şase, iar Karina Kuncz pe 10; la măciuci, Catrina Buniov a ocupat locul 4, Andra Crainic a fost pe 5, Dalia Marin pe 6, iar Antonia Stănescu pe 8; la panglică, Carina Crainic a luat argintul, Catrina Buniov bronzul, Dalia Marin a ocupat locul 5, iar Karina Kuncz a venit pe 8.

Junioarele Crainic, Kuncz şi Buniov, medalii pe obiecte! Ambele echipe ale Aradului s-au remarcat

În concursul pe echipe, la care s-au aliniat la stat 16 grupări, au mai venit două medalii: argint pentru CSM Arad 1, în formula Catrina Buniov, Dalia Marin şi Antonia Stănescu, toate 2007 şi bronz pentru CSM Arad 2, în componenţa Carina Crainic, Karina Kuncz şi Andra Crainic, toate 2008. Componentele celei de a doua echipe sunt debutante la această categorie de vârstă, fiind în primul an la junioare. Campioană pe echipe este CS UNEFS Bucureşti 1, cu Ana Mezei şi Iulia Besoiu în componenţă. Toate medaliatele premiate la echipe sunt componente ale Centrului Naţional Olimpic de junioare, unde antrenoare sunt chiar Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, de la CSM Arad. Catrina Buniov, Dalia Marin şi Carina Crainic au concurat şi la Europene, în proba de ansamblu a junioarelor. Celelalte trei sportive arădene sunt incluse în lotul lărgit.

Două medalii şi la senioare: Biringer, medalie la măciuci dar şi la echipe, cu Norinca

La senioare (2005+), cu cele mai bune 17 gimnaste la start, CSM Arad a contat pe debutantele Alenia Biringer, locul 6 (51,433 puncte) la individual compus şi Alexandra Nironca, clasată pe locul 10 (46,933). La cerc şi panglică, Biringer a terminat pe 5, dar medalia a venit la măciuci, unde a cucerit bronzul, clasându-se după cele mai titrate gimnaste ale României, Cristina Andreea Verdeş şi Annaliese Drăgan. Un frumos debut pentru Alenia la această categorie de vârstă, ea fiind în primul an de seniorat, la fel ca şi colega ei, Alexandra Nironca. În concursul pe echipe, CSM Arad, cu cele două gimnaste amintite mai sus în componenţă, a urcat pe a treia treaptă a podiumului, cu 121.899 puncte, în urma celor mult mai experimentatelor sportive de la CS Corrado – CSS Unirea Iaşi (174,151) şi CSM Ploieşti (141.602). La Naţionalele de junioare şi senioare au concurat în total 63 de gimnaste cu vârste de peste 13 ani, de la 17 cluburi din ţară. Marea absentă de la Naţionale a fost senioara arădeană Sonia Ichim, debutantă în acest an la Campionatele Europene, după ce în 2020 a fost vicecampioană naţională la individual compus şi în total, de patru ori medaliată la Naţionale, categoria senioare. Vă reamintim că performanţele de anul trecut i-au adus locul 2 în clasamentul Federaţiei, întocmit la final de an.

Daniela Chiriac: “Am urcat toate fetele pe podium, dar se putea şi mai bine!” Sonia Ichim, marea absentă

Sunt mulţumită de rezultate, chiar dacă se putea şi mai bine. În concursul junioarelor, am preferat să facem două echipe, pentru a urca toate fetele pe podium. La senioare avem şi acolo două medalii, cu Alenia şi Alexandra aflate în primul an. Sonia Ichim a avut un an mai special, cu Bacalaureat şi alte examene importante, dar ea va concura la Arad Trophy, în acest weekend. După concursul de la Arad mai avem Cupa României de la Braşov, la mijloc de noiembrie, unde avem foarte mulţi copii calificaţi, chiar şi cele mici au avut rezultate foarte bune la Naţionale”, ne-a declarat antrenoarea CSM-ului şi a Centrului Olimpic de junioare cu Aradul “cartier general”, Daniela Chiriac.

În weekend avem Arad Trophy, cu 200 de sportive la start!

Aşadar, în weekend urmează o nouă ediţie a Arad Trophy, concurs de obicei cu caracter internaţional, dar pandemia de Covid-19 şi faptul că în această perioadă au loc întreceri naţionale importante au făcut ca în oraşul nostru să ajungă doar sportive de la cluburi din ţară: “Competiţia va avea loc sâmbătă şi duminică (n.n. 2-3 octombrie), în Sala Polivalentă, am decis să o facem în două zile pentru a evita să avem mulţi copii în sală, ştiute fiind regulile din această perioadă. Nu avem în acest an participare internaţională, pentru că Arad Trophy se suprapune cu alte întreceri importante din alte ţări. Avem peste 200 de sportive înscrise de la cluburi din ţară, se va concura la toate categoriile, pe două nivele de vârstă. Începem dimineaţa, la 9,30 şi încheiem seara. Mulţumim părinţilor şi sponsorilor numeroşi pentru sprijin, vom avea cadouri pentru copii”, mai spune Daniela Chiriac. (foto facebook, Daniel Palhegyi).

 

 

Facebook Comments