Divizionara secundă de rugby CS Universitatea Arad se reuneşte luni, 3 februarie, urmând să se pregătească pe plan local. Până la reluarea Diviziei Naţionale, Grindei şi colegii săi mai au disputat două etape la rugby în 7, pe 14 martie, la Galați și pe 21 martie, la Petroșani, iar pe 28 martie se vor deplasa la Belgrad pentru un amical cu naționala de seniori a Serbiei.
După primele şapte runde ale actualei stagiuni, „studenții” arădeni ocupă locul şase în liga secundă, iar obiectivul pentru retur este maxim poziția a cincea și asta pentru că distanța de primele patru clasate este deja foarte mare. Primul meci din acest an, în campionat, va avea loc în 4 aprilie, pe teren propriu cu Năvodariul.
Nu se anunţă noutăţi în lotul echipei arădene, care foarte probabil îşi va păstra efectivul din toamna anului trecut. În paralel, clubul universitar pune accent şi pe echipa de juniori U16, vicelider în grupa Transilvania.