CS Beliu are un program destul de greu, dar ambiţii mari în play-out-ul Ligii a IV-a

by Sorin Haut

CS Beliu a încheiat sezonul regulat al Ligii a IV-a la fotbal pe locul 8, cu 16 puncte. Punctele s-au înjumătăţit însă în play-out, unde echipele clasate pe locurile 5-10 vor juca doar cinci etape, cele clasate mai bine având mai multe meciuri acasă. Astfel, belenii au rămas cu opt puncte, de rotunjire beneficiind doar echipele din Glogovăţ, Zăbrani şi Păuliş. “Sămădăii” lui Alin Gligor au încheiat relativ bine prima fază a campionatului, cu egalul, 1-1, obţinut pe terenul viceliderului din Ineu, pe primul loc la acea vreme şi cu o victorie importantă acasă, 1-0 cu Şoimii Şimand. În ultima etapă a urmat însă un duş rece la Glogovăţ, scor 1-4, dar belenii au reuşit să îşi păstreze până la urmă poziţia pe care au stat destul de mult în partea a doua a stagiunii de primăvară. Cu toate astea, cei din conducerea clubului vor mai mult de la echipă, adică o clasare în primele trei locuri din play-out, de care pe cei din Beliu îi despart acum patru puncte. Iar etapele sunt puţine la număr, doar cinci în play-out, cu un program ce nu îi avantajează, trei deplasări şi doar două meciuri pe teren propriu, exact în faţa echipelor ceva mai bine cotate. “Ultimele jocuri din sezonul regulat, poate exceptând ultima etapă, ne dau speranţe. Abordăm play-out-ul cu gânduri de mai bine, ne dorim să facem cât mai multe puncte, iar obiectivul este să terminăm măcar în primele trei locuri. Programul nu ne avantajează, pentru că jucăm acasă chiar cu echipele mai bune, dar e bine că nu retrogradează nimeni şi atunci nu există presiune. Băieţii se antrenează bine şi nu au nimic de pierdut în acest play-out. Începem sâmbătă, la Zăbrani, unde ne aşteaptă un meci greu, dar am înţeles că au trei suspendaţi, se pare că e vorba de cei mai buni jucători ai lor şi atunci mergem să scoatem un rezultat pozitiv”, ne-a declarat preşedintele de la CS Beliu, Marcel Mohaci.

Mohaci: “Ne dorim să facem cât mai multe puncte”

Chiar dacă este prematur să tragem concluzii, actuala stagiune nu îi mulţumeşte pe beleni, ei abordând cu entuziasm campionatul început anul trecut. Pe parcurs însă au apărut probleme de lot, iar fostul utist Alex Manea a renunţat la banca tehnică, preferând să continue doar ca jucător. Revenirea lui Alin Gligor ca şi antrenor a fost de bun augur, iar echipa a început să adune puncte pentru un play-out cât mai liniştit. “Este dificil, comuna noastră se află la o distanţă ceva mai mare de Arad, de aceea ne este greu să atragem jucători cât de cât de valoare, competitivi, care să ne ajute la acest nivel. Chiar zilele trecute am fost la un meci de Liga a V-a, Gurba cu Tîrnova, iar diferenţa de eşalon este foarte mare, sperăm să ne mai putem întări pentru ediţia viitoare de campionat”, mai spune Mohaci. CS Beliu va juca în play-out-ul din acest sezon, în ordine, cu Victoria Zăbrani, deplasare, Şoimii Şimand, deplasare, Păulişana Păuliş, acasă, Podgoria Pîncota, deplasare şi CS Glogovăţ, acasă. (foto: sportarad)

Programul play-out-ului Ligii 4 Arad:

 Etapa 1, 16 aprilie

ora 11 Podgoria Pâncota – Șoimii Șimand

ora 11 Victoria Zăbrani – CS Beliu

ora 17 CS Glogovăț – Păulișana Păuliș

Etapa 2, 30 aprilie

ora 11 Podgoria Pâncota – CS Glogovăț

ora 17 Șoimii Șimand – CS Beliu

ora 17 Păulișana Păuliș – Victoria Zăbrani

Etapa 3, 7 mai

ora 11 Victoria Zăbrani – Podgoria Pâncota

ora 17 CS Glogovăț – Șoimii Șimand

ora 17 CS Beliu – Păulișana Păuliș

Etapa 4, 14 mai

ora 11 Podgoria Pâncota – CS Beliu

ora 17 Șoimii Șimand – Păulișana Păuliș

ora 17 CS Glogovăț – Victoria Zăbrani

Etapa 5, 21 mai

ora 11 Victoria Zăbrani – Șoimii Șimand

ora 17 CS Beliu – CS Glogovăț

ora 17 Păulișana Păuliș – Podgoria Pâncota.

Clasament play-out

1.Podgoria Pâncota  0     0     0     0     0-0  13

2.CS Glogovăţ         0     0     0     0     0-0 13*

3.Victoria Zăbrani    0     0     0     0     0-0 12*

4.CS Beliu              0     0     0     0     0-0 8

5.Păulişana Păuliş    0     0     0     0     0-0 8*

6.Şoimii Şimand      0     0     0     0     0-0 2

*echipele au punctajul rotunjit după înjumătățirea punctelor

 

Facebook Comments