CRIZA IN LIGA A DOUA DE FOTBAL. MIERCURI, INTALNIRE CU SEFII FEDERATIEI

by Sorin Haut

Problemele apărute în ultimele săptămâni la cluburile din Liga 2 ameninţă integritatea sistemului competiţional în cea de-a doua parte a actualului sezon de campionat. Dacă problemele financiare ale celor de la FC Bihor nu sunt o noutate, iar scurtcircuitul de la Fortuna a apărut din cauze fără legătură cu situaţia clubului, în schimb colapsul celor două Uniri din seria I a fost un şoc pentru toată lumea.

Controalele Curţii de Conturi au provocat mari dureri de cap echipelor din Slobozia şi Tărlungeni, care sunt la un pas de a abandona competiţia. Prima lovitură a venit de la gruparea ialomiţeană, care a fost forţată să îşi reducă bugetul la jumătate, context în care vineri s-a renunţat la toţi jucătorii din afara oraşului, punându-se accentul pe juniori în mod special. Situaţie care nu a fost pe placul lui Adi Mihalcea, iar principalul Unirii se pare că va părăsi echipa în aceste condiţii. Asta dacă nu cumva azi se va decide, în şedinţa Consiliului Local, ca echipa să se retragă din campionat.

O altă bombă a fost detonată în weekend, când una dintre revelaţiile seriei a doua, Unirea Tărlungeni, a anunţat prin vocea primarului Iosif Kiss că pentru partea a doua a sezonului nu există finanţare, deoarece Consiliul Local nu mai poate aloca bani ca urmare a controlului Curţii de Conturi şi, dacă nu se va găsi un finanţator, există riscul retragerii din campionat.

Faţă în faţă cu Burleanu

Toate aceste probleme au dus la solicitarea de către preşedintele clubului FC Olt Slatina, Ionuţ Ivan, a organizării unei întâlniri cu liderii FRF care să aibă ca subiect principal, printre altele, găsirea unor soluţii din punct de vedere legal, care să permită finanţarea cluburilor din eşalonul secund şi evitarea dispariţiei cluburilor din eşalonul secund şi nu numai.

Oficialul clubului oltean a trimis o invitaţie tuturor cluburilor din Liga 2, prin care îi cheamă pe aceştia la sediul FRF, miercuri 18 februarie, cu începere de la ora 11:30. În prima parte a discuţiilor, care va dura o oră, conform programului anunţat, reprezentanţii cluburilor vor discuta problemele arzătoare ale momentului privind Liga 2 şi vor stabili principalele subiecte care vor fi expuse preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu şi secretarului general, Gheorghe Chivorchian, în întâlnirea cu aceştia, programată de la ora 13. Divizionara secundă Şoimii Pîncota va fi reprezentată de directorul sportiv Sorin Tarcea.

Sursă: liga2.ro

Facebook Comments