Crişul şi Şoimii Lipova îşi apără poziţiile fruntaşe, în etapa din „C8”

by Sorin Haut

Vineri şi sâmbătă se trece la ora de vară, 17, în Liga a III-a la fotbal. În seria a opta, primele două clasate, arădenele Crişul Chişineu Criş şi Şoimii Lipova încearcă să adune puncte preţioase în drumul spre barajele de promovare. S-a ajuns deja la etapa a 14-a, iar de acum orice victorie este foarte importantă pentru îndeplinirea obiectivelor. Liderul Crişul vine după şocul din runda trecută, când nu a apucat să joace cu Ezerişul pentru că doctorii nu au ajuns la timp la stadion, iar meciul ar putea fi pierdut la „masa verde”. Tocmai de aceea, formaţia lui „Ştili” Abrudean are doar varianta victoriei în duelul judeţean de la Cermei, împotriva unei formaţii destul de imprevizibile, capabilă de surprize. Aşa s-a întâmplat şi etapa trecută, când „sămădăii” au câştigat la Ghiroda, formaţie cu ambiţii de podium. Meciul dintre Cermei şi Crişul este programat sâmbătă, ora 17. Viceliderul din Lipova are meci dificil, acasă cu Dumbrăviţa, poate cea mai periculoasă dintre urmăritoarele din serie. Timişenii au pierdut şi ei neaşteptat săptămâna trecută, pe teren propriu cu Periamul, în vreme ce „şoimii” au moral mult mai bun, după două victorii la limită în deplasare, cu ACS Poli şi Progresul Pecica.

Pecica joacă pe „Electrica”, cu ACS Poli

Sunt şase puncte distanţă între cele două echipe, iar gazdelor le-ar conveni poate şi un egal, pentru a păstra avansul destul de important. Confruntarea Şoimii Lipova – ACS Dumbrăviţa este programată vineri, de la ora 17, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic. În fine, Progresul Pecica are meci pe Bega, cu ACS Poli, iar pentru formaţia pregătită de Dan Stupar şi Marius Grad singura variantă este victoria. Timişorenii au slăbit mult faţă de tur, jucători importanţi plecând chiar la Pecica, astfel că trupa din „Pădurice” are o şansă bună de a se apropia din nou de careul de aşi al seriei. Meciul de pe „Electrica” se va disputa vineri, de la ora 17. Runda a 14-a din „C8” mai propune meciurile Avântul Periam – Ghiorda şi Giarmata Vii (sâmbătă, ora 17) şi Progresul Ezeriş – Fortuna Becicherecu Mic (sâmbătă, ora 17).

Clasament

 

Facebook Comments