Crişul Chişineu Criş s-a impus cu 3-2 la Pecica şi s-a calificat în turul următor al Cupei. Echipa lui „Ştili” Abrudean a deschis scorul în minutul 12, prin Modan, dar gazdele au egalat peste un sfert de oră, prin reuşita lui Gabor. Nou promovata în Liga a III-a a trecut în avantaj în minutul 37, atunci când Sergiu Popa a stabilit scorul pauzei, 2-1.
Cu experienţă ceva mai mare la nivel de eşalon terţ, Crişul a întors rezultatul în partea a doua, prin golurile marcate de Birău, în minutul 75 şi Sabău, în minutul 90, scor final 2-3. Pecica promite, însă, să îşi ia revanşa în etapa inaugurală a noului sezon din C4, când cele două echipe se vor înfrunta din nou, tot pe arena „Pădurice”.
O altă echipă arădeană ce avansează în turul 3 al Cupei României la fotbal e Gloria Lunca Teuz Cermei, învingătoare cu 2-0 la Sebiş. După o primă repriză albă, trupa pregătită de trioul Nagy – Moisă – Sas a tranşat disputa cu reuşitele lui Bulza, minutul 67 şi Nistor, minutul 78.
Aşadar, Crişul şi Cermeiul merg mai departe în competiţia „KO”, în faza următoare alăturându-se celor două şi Şoimii Lipova. Echipa fanion a Aradului, UTA, debutează în Cupa României în turul 4, odată cu pătrunderea pe tablou a divizionarelor secunde.