În cadrul dezbaterii publice găzduite de USR Arad s-a agreat că principala urgență legată de canalul Mureșel este reducerea poluării, prin stoparea deversării de reziduuri menajere și a depozitării gunoaielor. Abia după aceea vom putea să visăm la transformarea zonei într-una care să aducă beneficii comunității.
USR Arad a organizat joi o dezbatere publică, unde s-au reunit activiști de mediu, locuitori din vecinătatea canalului Mureșel, constructori care au participat la amenajarea cursului său în anii 80, membri și simpatizanți ai Uniunii. S-a discutat despre istoricul canalului, problemele actuale, potențiale soluții și pași concreți pentru implementarea lor.
Cristina Borhan, USR Arad: ”Avem acum în canalul Mureșel o zonă murdară, urât mirositoare, un incubator pentru țânțari și o potențiala sursă de boli. În perspectivă, această zonă poate deveni un loc agreabil, unde arădenii din apropiere să se relaxeze, să facă mișcare și să iasă la joacă alături de cei mici.
Pentru a ajunge acolo, este obligatoriu să oprim deversarea de ape menajere către Mureșel, printr-un efort coordonat al Gărzii de Mediu și al Poliției Locale Arad. Altfel, orice acțiune de igienizare va fi zadarnică, mirosul și poluarea urmând să reapară.
Pasul următor ar fi curățarea efectivă a albiei împreună cu lucrări de amenajare a malurilor și a zonelor adiacente. Autoritățile responsabile sunt ANIF (albie) și municipiul Arad (zonele adiacente), care vor trebui să colaboreze pentru a duce la final cele două proiecte sau un proiect comun. Partea bună este că sunt disponibile finanțări europene pentru ambele lucrări, pentru care s-a estimat un cost de aproximativ 2-3 milioane de euro și o durată de până la 3 ani. Pe termen lung, amenajarea canalului poate fi extinsă, pentru a lega orașul cu zona Ceala.
Până atunci, USR va iniția demersuri pentru a sensibiliza autoritățile să ia măsuri de eliminare a deversărilor menajere ilegale. Suntem deciși să mergem pe acest drum, până când arădenii se vor putea bucura de un curs de apă curat și amenajat, așa cum o fac vecinii din Ungaria sau din alte orașe.”