Deși au anunțat, cu surle și trâmbițe, proiectele Primăriei Municipiului Arad și ale Consiliului Județean Arad dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, primarul Gheorghe Flacă și președintele Iustin Arghir Marinel Cionca au omis să menționeze faptul că aceste inițiative nu au fost comunicate oficial Guvernului României spre a fi integrate în Programul Național Centenar și, pe cale de consecință, pentru a primi finanțare. Discuția la care fac referire domnii Falcă și Cionca a avut loc marți, 25 iulie 2017, la Primăria Municipiului Arad, însă agenda întâlnirii la care au participat, din partea Guvernului României, secretarul de stat Cristian Ioan Videscu, coordonatorul Departamentului Centenar, secretarul de stat Alexandru Pugna din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale și prefectul județului Arad, d-na Florentina Horgea, a vizat exclusiv amplasarea Monumentului Marii Uniri în municipiul Arad. Monumentul Marii Uniri, pe care Aradul îl merită și pe care mulți arădeni îl așteaptă cu emoție, a fost finalizat de către sculptorul Florin Codre și se află în județul Călărași. Din păcate, autoritățile locale din Arad tergiversează amplasarea lui, forțând acum, în al doisprezecelea ceas, schimbarea amplasamentului aprobat inițial, și anume zona Parcului Pădurice.
”Primarul Gheorghe Falcă nu a renunțat, se pare, la visul de a demola cât mai mult în orașul nostru, iar acum insistă să demoleze Piața Catedralei, sub pretextul amplasării Monumentului Marii Uniri. Mai mult, domnia sa a solicitat Ministerului Culturii și Identității Naționale să preia inițiativa demolării pieței, probabil pentru a nu își asuma o astfel de decizie controversată. Concluzia discuțiilor la care am participat este că domnii Falcă și Cionca, dincolo de declarațiile populiste și de proiectele dedicate Centenarului, printre care se regăsesc unele la fel de populiste, nu au nici cea mai vagă idee cu privire la rolul Aradului în acest context și, prin atitudinea lor, sabotează amplasarea Monumenetului Marii Uniri în Arad. Păcat că domnii Falcă și Cionca nu au fost la fel de patrioți cum se afișează acum și atunci când au decis realizarea fântânii artezieme pe Lacul Pădurice în locul Monumentului Marii Uniri!” afirmă vicepreședintele PSD Arad Cristian Ioan Videscu, secretar de stat în cadrul Departamentului Centenar